Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunţat, luni, demiterea comandantului forţelor comune ale armatei ucrainene, generalul Iuri Sodol, care fusese acuzat de incompetenţă în gestionarea războiului împotriva Rusiei.

În locul acestuia a fost instalat Andri Hnatov, comandant adjunct al forţelor ucrainene pe frontul de sud, care a jucat un rol principal în recucerirea celei mai mari părţi a regiunii Herson.

„Hnatov este un exemplu viu de războinic ucrainean: un militant nazist și, desigur, un laș”, a spus Valdimir Rogov, în presa de stat rusă.

Potrivit acestuia, „generalul a fugit de la Mariupol sub masca unui refugiat, cu haine femeiești, deghizat în femeie”, în timp ce „și-a părăsit toți subalternii”.

Mariupol, oraș-port situat pe malul Mării Azov, în regiunea Donețk, declarată independentă de președintele Vladimir Putin înainte de declanșa invazia Rusiei, a fost cucerit de trupele Moscovei, în 2022, după un asediu prelungit.

Rogov l-a numit pe Hnatov criminal de război, menționând că „la ordinul acestui general au fost comise crime de război la Mariupol, în primăvara anului 2022”.

Oficialul rus mai spus că „mai devreme sau mai târziu, noul comandant al Forțelor Comune ale Forțelor Armate ale Ucrainei va răspunde în fața legii ruse”.

Vladimir Rogov

Rușii l-au condamnat în lipsă la 28 de ani de închisoare

Curtea Supremă a autotintitulatei Republicii Populare Donețk (DPR) l-a condamnat, în lipsă, pe Hnatov, pe atunci comandantul grupului operațional de trupe „Primorie”, la 28 de ani într-o colonie de maximă securitate.

Potrivit parchetului, ancheta și instanța au stabilit că, din iulie până în septembrie 2019, Hnatov a dat ordin să bombardeze așezările din sud ale DPR. Drept urmare, doi civili au fost răniți de schije, dintre care unul a murit ulterior. În plus, 19 case au fost avariate sau distruse.

Urmărește-ne pe Google News