Pe lângă sentință, instanţa a dispus ca actorul să-i plătească victimei daune morale de 50.000 de lei. Actorul a anunțat că va ataca sentința, astfel că verdictul final îl va pronunţa Curtea de Apel Oradea.
Violul avut loc în noaptea de 2 spre 3 iulie 2022, chiar în locuința femeii, iar Andrian Locovei și-a premeditat fapta.
Potrivit procurorilor, în noaptea incidentului, gazda s-a retras mai devreme, lăsându-şi invitaţii să petreacă în continuare. Locovei a aşteptat până când majoritatea petrecăreţilor au plecat, iar apoi a pretins că merge să-şi ia rămas bun, însă a intrat în dormitorul femeii şi a violat-o.
A doua zi, femeia a mers la Poliție și a reclamat agresiunea. În urma reclamației, Andrian Locovei a fost reținut pentru 24 de ore, iar o zi mai târziu a fost plasat sub control judiciar, cu interdicţia de a se apropia de locuinţa victimei sale.
Din mărturiile din dosar a reieșit că amândoi erau băuți în acea noapte, potrivit presei locale.
Pe tot parcursul procesului, actorul a negat acuzațiile, susținând că „actul sexual a fost consimţit”, iar dosarul este „o porcărie, construit cu tertipuri, psihologi şi fără vreo dovadă că a fost un act sexual forţat”.
„Acuzaţia este extrem de gravă şi voi face public tot dosarul, la final, ca să arăt toate măgăriile care s-au întâmplat. Sunt obligat să demonstrez opiniei publice, familiei, colegilor, că totul e o minciună. Nu am de ce să mă ascund”, a spus Andrian Locovei, contactat de Ebihoreanul.
În vârstă de 45 ani, Andrian Locovei este actor în cadrul Trupei Iosif Vulcan din Teatrul Regina Maria. De-a lungul carierei, a jucat în zeci de piese, iar în perioada 2018 – 2020 a deţinut şi funcţia de director artistic al instituției.
În urmă cu mai mulți ani, actorul s-a implicat și în politică, susținând activ campania de unire a comunei Sânmartin cu Oradea. Andrian Locovei este căsătorit.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro