Ecaterina Andronescu nu a dorit să răspundă la întrebare, precizând că este ministrul Educaţiei.

Nelu Barbu a precizat că nu a fst adoptată în şedinţă nicio Ordonanţă pe Justiţie.

Oficialul a spus că în ședința de guvern a fost adoptată, totuşi, o OUG inițiată de Ministerul Justiției pentru transpunerea unei directive europene privind drepturile victimelor criminalității.

Aceasta s-a aflat pe ordinea de zi suplimentară. Urgenţa adoptării acesteia a venit din riscul de a fi sancţionaţi, pentru netranspunerea în legislaţie a acestei Directive.

”OUG adoptat se referă strict la protecția victimelor criminalității, nu conține altceva din ce ați menționat”, a spus Nelu Barbu când a fost întrebat explicit de reporteri într-o conferință de presă dacă OUG adoptat permite revizuirea sentințelor și reduce termenele de prescripție.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a mai spus că nu au fost adoptate măsuri care să permită revizuirea sentințelor sau care reduc termene de prescripție pentru anumite infracțiuni.

Premierul Viorica Dăncilă a răspuns, miercuri, în şedinţa de Guvern, criticilor venite din partea prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, dar şi a preşedintelui Parlamentului European, Antonio Tajani, pe tema unei posibile Ordonanţe de Urgenţă pe Codurile Penale.

Şefa Executivului s-a declarat „surprinsă” de reacţia oficialilor europeni şi deranjată de atitudinea celor 12 ambasade, care, după ce i-au trimis o scrisoare deschisă, au refuzat să vorbească cu ea.

Prim-vicepreședintele Comisie Europene, Frans Timmermans, a declarat, miercuri, că instituția pe care o reprezintă este dispusă să ia orice măsură este necesară împotriva României dacă se vor adopta legi care să ofere impunitate demnitarilor de rang înalt.

Citeşte şi: VIDEO / Preţuri supraevaluate de peste zece ori pentru testarea instalațiilor electrice ale Direcției Protecția Copilului Sector 6

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News