Ilie Chiriţă, un bărbat din Fereşti, ar fi fost prima victimă a medicului de la Spitalul de Urgenţă Vaslui. Omul a murit în urmă cu două săptămâni, imediat după ce i s-a administrat anestezia înainte de a intra într-o operaţie de hernie. După acest incident, deşi rudele victimei au depus plângere, medicul, care este pensionar, a continuat să lucreze, fiind singurul specialist din unitate.

Conducerea spitalului îl anchetează

Astfel a ajuns şi în sala de operaţie în care sâmbăta trecută a intrat Doiniţa Damian. Adolescenta de 16 ani a fost supusă unei operaţii de apendicită şi de extirpare a unui chist ovarian şi a murit după ce medicii au decis să prelungească perioada de anestezie, fata intrând în stop cardiorespirator.
Conducerea spitalului a deschis o anchetă în acest caz, iar anestezistul şi-a dat demisia.

 
 

Urmărește-ne pe Google News