Comentează„Când a izbucnit războiul, am mai lucrat trei zile la maternitate, apoi mi s-a propus să merg la Spitalul Militar din centrul orașului. Nu erau anesteziști, iar acolo erau aduși militari și civili, chiar și copii. Am rezistat trei săptămâni, până am fost bombardați”, rememorează anestezistul Anton Hrițunov.
Spitalul a fost relocat în cartierul Neptun din orașul-port la Marea Azov, însă pe 17 martie una dintre loviturile aeriene a distrus secția de Terapie Intensivă, aflată la subsol!
Am trăit o mulțime de povești înfricoșătoare în această perioadă. La noi erau aduși mulți copii răniți. Cel mai greu a fost să îngrijești copiii și apoi să mergi la părinți și să le spui că micuțul lor a murit.
Anton Hrițunov, anestezist:
„Mulți răniți au murit în sala de operație, din cauza atacurilor aeriene”, mărturisește bărbatul.
„I-am fi putut salva, dar au murit din cauza bombardamentelor necontenite”
Au fost moment când s-a tăiat curentul în secția de Terapie Intensivă, „iar pacienții erau conectați la o sursă permanentă de oxigen. A fost imposibil se refacem rapid rețeaua, așa că mulți oameni au murit pe masa de operație. I-am fi putut salva, dar au murit din cauza bombardamentelor neîncetate”.
Timp de 10 zile familia n-a știu ce e cu Anton, „pur și simplu nu am putut ajunge acasă. Erau lupte cu tancuri, tiruri de mitralieră. Într-un final, când am plecat din spital, pe drum, am văzut corpuri umane sfâșiate, mine antitanc și i-am văzut pe ruși trăgând într-o mașină civilă de la mică distanță”, afirmă Hrițunov.
„Mi s-a propus să merg la Azovstal, dar mi-a fost teamă că nu voi mai ieși de acolo”
La un moment dat, soldații răniți au fost evacuați în Azovstal. Hrițunov crede că a fost o decizie bună să nu meargă și el în combinatul asediat timp de două luni și jumătate: „Mi s-a propus să merg la combinat, dar mi-a fost teamă că nu voi ieși de acolo și am refuzat. 15 militari de la spitalul nostru au mers acolo. Nu știu ce s-a întâmplat cu ei”.
Pe 16 aprilie, după ce un obuz i-a dărâmat un perete al casei și i-a distrus mașina, bărbatul a reușit să părăsească Mariupolul, cu bicicleta, pe câmpuri.
A fugit cu bicicleta!
„Soldații ruși stăteau la fiecare intersecție, verificând documente. Am fost dezbrăcat de multe ori: s-au uitat să vadă dacă am vreun tatuaj sau urme de vestă antiglonț. Aveam un caiet de lucru cu mine, am spus că sunt medic, le-am spus că spitalul a fost bombardat, așa am scăpat”, povestește anestezistul.
Nu aveam de gând să plec până nu-mi știu părinții scoși din oraș. Am apelat la un vecin, tata și mama au ajuns într-o zonă relativ sigură. Tata le-a dat rușilor 300 de dolari să treacă de punctele de filtrare.
Anton Hrițunov, anestezist:
„Eu am fugit cu bicicleta, 50 de kilometri, peste câmpuri, cursuri de apă și poduri distruse, dar, așa, am ocolit alte controale”, a adăugat anestezistul.
Anton și părinții săi sunt în siguranță acum, în străinătate.
Foto: Profimedia