Potrivit ISW, Kremlinul încă nu a anexat în întregime Belarusul la Rusia, dar pașii făcuți până acum în acest sens – în principal politici, economici și militari – provoacă deja riscuri de securitate.

„Rusia nu are nevoie să obțină câștiguri suplimentare de integrare a Belarusului pentru a amenința Occidentul. Măsurile aflate în vigoare din 2020 cu privire la integrarea militară, politică și economică a Rusiei cu Belarus reprezintă deja o amenințare pentru Occident pe care factorii de decizie trebuie să o ia în considerare”, avertizează sursa citată.

Analiştii de la ISW notează că Belarusul nu este un simplu aliat al Rusiei, ci un partener strategic folosit de Kremlin pentru a-și proiecta puterea pe plan extern.

Prin urmare, ei insistă ca „NATO să reevalueze consecințele creșterii controlului rus asupra Belarusului, precum și capacitățile și resursele pe care Rusia le poate folosi împotriva SUA, NATO și Ucrainei ca urmare a acestei situații”.

În opinia analiștilor de la ISW, Putin va folosi Belarusul pentru a compensa costurile războiului pe care îl poartă împotriva Ucrainei, pentru a accelera recuperarea postbelică a Rusiei și pentru a o ajuta să se pregătească de alte conflicte militare mai repede decât ar putea să o facă singură.

Suspendarea președintelui, o ciorbă reîncălzită, dar cu alți actori. Crin Antonescu și Victor Ponta jucau rolurile principale în urmă cu 12 ani
Recomandări
Suspendarea președintelui, o ciorbă reîncălzită, dar cu alți actori. Crin Antonescu și Victor Ponta jucau rolurile principale în urmă cu 12 ani

„Politicienii trebuie să înceapă să planifice un viitor în care Belarusul nu este doar o țară captivă, ci de fapt o extensie a Federației Ruse”, avertizează ISW.

În această ordine de idei, ISW reamintește că Aleksandr Lukașenko s-a transformat „într-un ecou” al propagandei Kremlinului, promovând retorica legată de invazia din Ucraina și amenințările, mai ales la adresa NATO.

De asemenea, Rusia a folosit teritoriul Belarusului pe toată durata invaziei pe scară largă din Ucraina – ca rampă de lansare a războiului, dar și pentru atacuri repetate, inclusiv cu rachete. În plus, Putin a folosit teritoriul Belarusului pentru instruirea și îngrijirea medicală a soldaților săi, precum și pentru transferuri de arme și echipamente.

Nu în cele din urmă, armata rusă organizează exerciții militare în Belarus, inclusiv privind folosirea armelor nucleare tactice.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce s-a aflat acum despre fiica Maiei Morgenstern, Cabiria. Cu ce se ocupă tânăra de 25 de ani, care pozează adesea în ipostaze provocatoare pe internet
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre fiica Maiei Morgenstern, Cabiria. Cu ce se ocupă tânăra de 25 de ani, care pozează adesea în ipostaze provocatoare pe internet
După divorțul de Augustin Viziru, Oana Mareș s-a retras din showbiz și viața i s-a schimbat la 180 de grade. A născut în secret, are o afacere profitabilă și cele mai recente fotografii cu ea au făcut furori
Viva.ro

Cum arată moșia de la Dobrești unde locuiesc Bodo de la Proconsul și familia lui. Colț de Rai și-a făcut acolo cu soția și cei doi băieți adoptați. Dani și Filip fac școala la sat
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată moșia de la Dobrești unde locuiesc Bodo de la Proconsul și familia lui. Colț de Rai și-a făcut acolo cu soția și cei doi băieți adoptați. Dani și Filip fac școala la sat
Ce să pui în ciorba de pui ca să-ți iasă un adevărat deliciu. Secretul gospodinelor din Ardeal pentru un gust desăvârșit
FANATIK.RO
Ce să pui în ciorba de pui ca să-ți iasă un adevărat deliciu. Secretul gospodinelor din Ardeal pentru un gust desăvârșit
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Tatăl fetei care a devenit mamă la 14 ani, în stare de şoc. "Cum să aibă bebe?"
Observatornews.ro
Tatăl fetei care a devenit mamă la 14 ani, în stare de şoc. "Cum să aibă bebe?"
Horoscop 16 ianuarie 2025. Taurii ar fi bine să se imagineze în postura omului cuminte și calm, care știe și poate să reacționeze rațional
HOROSCOP
Horoscop 16 ianuarie 2025. Taurii ar fi bine să se imagineze în postura omului cuminte și calm, care știe și poate să reacționeze rațional

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI