Normele metodologice de aplicare a Legii privind statutul rezerviștilor voluntari sunt în curs de finalizare și vor intra in vigoare în primul trimestru din anul 2017, MApN urmând să încheie contracte cu aproximativ 2.900 de rezerviști voluntari, din care circa 2.300 de soldați și gradați, 400 de subofițeri și maiștri militari și 200 de ofițeri.

Ministrul Apărării, Mihnea Motoc, a declarat, astăzi, că voluntarii rezerviști urmează să primească, pe toată perioada în care vor beneficia de acest statut un procent, cel mai probabil 10 la sută din salariu și că în acest moment nu se pune problema reluării stagiului militar obligatoriu.

„Este vorba în esență despre un sistem care presupune o pregătire cu formare inițială de trei, patru luni, o introducere în materie, asta în funcție de cei care răspund acestei posibilități, respectiv dacă au sau nu au background pentru armată. După aceasta ar urma stagii periodice de o durată mult mai scurtă, de o săptămână, două săptămâni de reîmprospătare a cunoștințelor și menținere a nivelului de instrucție cu scoatere din producție și respectiv plata în toată această perioadă a unui procent, probabil 10 la sută din salariul pe care acești rezerviști voluntari îl au. (…) Ne uităm în 2017, într-o primă etapă, la un număr de aproximativ 2.900, după care va trebui să vedem care sunt nevoile de completare a rezervei noastre și care este reacția publicului. Reacția de principiu pe care am înregistrat-o până acum este foarte bună. Nu cred că există susținere în acest moment pentru reluarea stagiului militar obligatoriu și nu cred că se pune problema”, a declarat Mihnea Motoc.

Ministrul Apărării a mai spus că orientarea se face către tineri care nu au formație militară anterioară, dar care sunt trecuți printr-un sistem de formare menit să le ofere cunoștințele necesare pentru a fi apți să utilizeze tehnica militară prezentă.

Detaliile privind criteriile specifice de recrutare și selecție, funcțiile care urmează a fi încadrate cu rezerviști voluntari, precum și modul de îndeplinire a serviciului militar în această calitate vor fi stabilite prin normele metodologice prevăzute de Legea 270/2015 privind statutul rezerviștilor voluntari, anunță MApN.

 
 

Urmărește-ne pe Google News