În momentul când a fost acroșată, fetiţa ieşea de la şcoală şi se angajase în traversarea regulamentară a străzii, pe trecerea pentru pietoni marcată şi semnalizată, relatează jurnalistul Vasile Dale.
La faţa locului au intervenit poliția şi un echipaj SMURD din Şomcuta Mare. Minora a fost preluată şi transportată la Spitalul de Urgenţă, unde a rămas internată.
Șoferul din Mireşu Mare, aflat în timpul liber, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând zero. Surpriza a venit la DrugTest, care a fost pozitiv la consum de canabis.
„În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise”, a precizat IPJ Maramureș.
ISU Maramureș a precizat că bărbatul implicat în accident este angajat al inspectoratului, soldat profesionist: „La nivelul ISU Maramureș a fost declanșată o anchetă internă și, în funcție de rezultate, se vor lua măsuri în consecință. ISU Maramureș dezaprobă orice comportament contrar legii, indiferent de momentul producerii acestuia, în timpul sau în afara serviciului”.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
Aura1 • 12.10.2023, 11:07
Nici nu-ți vine să crezi că se întâmplă așa ceva, cu un cadru MAI, revoltător.