Bărbatul care a rămas fără adăpost a fost umilit public de un client al fast-food-ului după ce a fost surprins dormind cu bebelușul său pe o banchetă între două schimburi, scrie Daily Mail.
Simon Childs, în vârstă de 21 de ani, a primit îmbrăcăminte, cazare temporară, o mașină și un loc de muncă după ce a fost fotografiat adormind pe o bancă din restaurantul McDonalds din Fayetteville, acolo unde lucra.
O femeie l-a fotografiat pe tânăr dormind și a distribuit fotografia pe Facebook alături de mesajul ”Doar un alt motiv pentru a părăsi Fayetteville”.
”Am fost în McDonald’s în mijlocul orașului și l-am văzut pe tipul ăsta dormit în cabină, îi spun unui membru al personalului că cineva doarme în cabină și răspunsul ei a fost „Oh da, știm, hee hee, e ok” și Am spus: „Nu chiar, dar fie”, a mai scris femeia alături de fotografie.
Postarea a început să fie distribuită pe rețelele de socializare și mai mulți internauți au criticat-o pentru că a făcut publice imaginile cu un bărbat care părea să fie într-o situație economică precară.
Un post local de televiziune l-a căutat pe bărbat și a aflat că este vorba de un angajat al restaurantului care a rămas recent fără adăpost după moartea mamei sale. El a mai spus că lucrează pentru a-l crește pe fiul său de patru luni.
Știrea a emoționat întreaga comunitate și foarte multă lume i-a sărit în ajutor.
Oamenii au început să adune haine și alimente pentru bărbat și copilul său, iar alții s-au oferit să-i plătească camera de hotel pentru a avea unde să stea până găsește o locuință permanentă.
De asemenea a fost deschisă pe numele său o pagină online de strângere de fonduri și în scurt timp s-au adunat peste 5.000 de dolari.
În ceea ce o privește pe femeia care a postat fotografia, Childs a spus că nu este supărat pe ea. ”Nu mai sunt homeless și asta mulțumită ei”, a declarat tânărul zâmbind.