Femeia, de naţionalitate rusă, a lucrat pentru Secret Service – o agenţie responsabilă cu misiuni de protecţie, pază şi investigaţii pe teritoriul american şi în străinătate -, fără a trezi suspiciuni până în 2016. Atunci, însă, în timpul unui control de rutină, autorităţile americane au descoperit că ea avea întâlniri regulate, neautorizate, cu FSB (Serviciul Federal de Securitate al Rusiei, fostul KGB).

Chiar dacă The Guardian scrie că femeia ar fi putut avea acces la informații confidențiale, un înalt responsabil american a declarat, pentru CNN, că ”nu avea acces la informaţii de confidenţialitate ridicată”. ”Ne imaginăm că toţi vorbesc cu FSB, dar ea le-a oferit mult mai multe informaţii decât ar fi trebuit”, a adăugat acelaşi oficial.

Rusoaica a fost concediată vara trecută, după ce Departamentul de Stat i-a retras autorizaţia de securitate, cu puţin timp înainte de valul de expulzări de personal american, la cererea Moscovei, ca represalii la sancţiunile impuse de Washington, a precizat The Guardian. Ziarul britanic adaugă faptul că Secret Service nu a lansat o anchetă amplă în acest sens.

Într-un comunicat citat de cele două canale media, Secret Service recunoaşte că toţi cetăţenii străini ”care oferă servicii în cadrul misiunii noastre – de natură administrativă sau cu alt caracter -, pot face obiectul unei influenţe din partea unui serviciu de informaţii străin”.

Relaţiile între SUA şi Rusia sunt în prezent extrem de tensionate, în special după campania din 2016, serviciile de informaţii americane acuzând Moscova de amestec în alegerile prezidenţiale de acum doi ani.

Divergenţele între cei doi foşti rivali din perioada Războiului Rece sunt numeroase, de la conflictul în Siria la anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Moscova şi retragerea SUA din acordul nuclear cu Iranul.


Citește și: 

GALERIE FOTO/ Matera, „rușinea Italiei”, locul în care Maia Morgenstern a filmat ”Patimile lui Hristos”, va fi Capitală Culturală Europeană în 2019

 
 

Urmărește-ne pe Google News