• Suspectul informat după intervenția lui Pîntea face parte din grupul trimis în judecată împreună cu primarul comunei Ștefăneștii de Jos, Ionel Robert Ștefan, care e acuzat că a violat-o pe fată când avea 12 ani
  • Dosarul lui Pîntea a fost trimis în judecată la finalul lui 2022: judecătorul din camera preliminară a respins excepțiile invocate de inculpați, care au contestat decizia. Contestația lor n-a fost încă judecată.

Autosuspendat din funcția de director al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Ilfov după ce numele i-a apărut în stenogramele din dosarul azilelor groazei, Bogdan Iulian Pîntea este trimis în judecată într-un alt dosar

Angajata DGASPC care lucra și la azilele groazei, acuzată că i-a dat șefului ei declarațiile unei minore abuzate, iar el a informat suspectul. Un primar, judecat pentru viol în cazul aceleiași fete
Bogdan Iulian Pîntea. Foto: Buletin de București

În 2022, el a fost acuzat de judecători de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice. 

Dosarul se află la Tribunalul Ilfov. Nu are încă termen stabilit, deși a ieșit încă din 4 mai 2023 din faza camerei preliminare. Judecătorul din prima fază a concluzionat că rechizitoriul este în regulă și a respins cererile și excepțiile invocate de inculpați. Pîntea a contestat hotărârea tribunalului, iar dosarul așteaptă să fie trimis la Curtea de Apel București pentru judecarea contestației. 

De ce nimeni nu poate prezice strategia Trump 2.0 privind Ucraina
Recomandări
De ce nimeni nu poate prezice strategia Trump 2.0 privind Ucraina

În afară de Pîntea, cealaltă inculpată este Doina Mănăilă, realeasă în 2020 primar PNL în comuna Dascălu, Ilfov. Ce se arată în rechizitoriul consultat de jurnaliștii Libertatea?

Lanțul slăbiciunilor

Pe 29 martie 2021, o minoră de 15 ani a fost audiată de Serviciul Investigații Criminale Ilfov într-un dosar de act sexual cu un minor. Tânăra a indicat mai multe persoane drept făptașe. 

În același dosar, însă cu fapte din urmă cu trei ani, avea să fie trimis în judecată pentru viol  și primarul din Ștefăneștii de Jos. Ionel Robert Ștefan, tot PNL. Victima minoră era aceeași. În cazul lui Ștefan, procurorii susțin că fapta s-a petrecut când fata avea 12 ani.

Angajata DGASPC care lucra și la azilele groazei, acuzată că i-a dat șefului ei declarațiile unei minore abuzate, iar el a informat suspectul. Un primar, judecat pentru viol în cazul aceleiași fete
Ionel Robert Ștefan. Foto: Facebook

În 2021 însă, numele erau altele. Unul dintre suspecții de fapta recentă era fiul unei angajate a Primăriei Dascălu, Ilfov. Mama acestuia a pus-o pe primărița Doina Mănăilă să întrebe dacă băiatul ei se numără printre cei indicați de minoră.

Cu banii la vedere. PSD a cheltuit 90% din suma totală pusă la bătaie de candidații la Președinție în prima săptămână de campanie
Recomandări
Cu banii la vedere. PSD a cheltuit 90% din suma totală pusă la bătaie de candidații la Președinție în prima săptămână de campanie

Mănăilă s-a dus la Bogdan Iulian Pîntea, directorul DGASPC Ilfov, și l-a rugat să se intereseze de acest aspect. Ce a făcut șeful?

Nicolae, acuzată că i-a dat dosarul lui Pîntea

În aprilie sau mai 2021, Pîntea a chemat-o în biroul său pe Ramona Nicolae, arată procurorii. Aceasta era asistent social și participase la audierea minorei abuzate din partea DGASPC.

I-a solicitat dosarul pe care aceasta l-a întocmit, lucru care nu se mai întâmplase. Nicolae i-a adus dosarul, acesta l-a răsfoit și i-a spus Doinei Mănăilă numele persoanelor anchetate, reține Parchetul. 

Nicolae avea să fie promovată, mai apoi, ca șef Centru Intervenție în cadrul DGASPC. Acum, numele ei apare și în cazul azilelor groazei. Tot ca martoră. Însă și în declarații și stenograme.

Șefa din DGASPC Ilfov lucra și la stat, și la azilul groazei

Numele Ramonei Nicolae este strâns legat de scandalul azilelor din Voluntari. Reprezentanții Centrului de Resurse Juridice și jurnaliștii de la Centrul de Investigație Media, respectiv Buletin de București au dezvăluit cum aceasta avea dublă calitate de angajat la Protecția Copilului Ilfov și la căminul deținut de Ștefan Godei. 

Angajata DGASPC care lucra și la azilele groazei, acuzată că i-a dat șefului ei declarațiile unei minore abuzate, iar el a informat suspectul. Un primar, judecat pentru viol în cazul aceleiași fete
DGASPC Ilfov. Foto: Buletin de București
Infractori prinși cu ajutorul inteligenței artificiale. Profesor dr. Vlad Niculescu Dincă: Trebuie să înțelegem aceste „unelte”, altfel există un risc real să fim toți tratați ca suspecți | Interviu

Informația este confirmată și de ancheta procurorilor DIICOT. 

Potrivit datelor din dosar, „numita Nicolae Ramona a deținut simultan funcția de asistent social la entitățile juridice controlate de membrii grupului infracțional organizat, respectiv la S.C. Creativ Home Concept S.R.L. (în perioada 01.12.2019-29.04.2022) și aceeași funcție la Asociația Sf. Gabriel cel Viteaz (în perioada 21.04.2022 – 29.11.2022) – desfășurând activități la C.I.A. Armonia și a fost angajată simultan și la DGASPC Ilfov în funcția de șef serviciu din data de 22.08.2019 până în prezent”.

Ramona Nicolae a fost angajată la DGASPC Ilfov în urma unui concurs organizat de Consiliul Județean Ilfov în 2019. A obținut 92,83 de puncte din 100. Angajată ca asistent social în cadrul Centrului de Intervenție în Regim de Urgență în domeniul Asistenței Sociale, Situații de Abuz, Neglijare, Trafic, Migrație, Violență Domestică și Telefonul Social, Ramona Nicolae a fost numită, ulterior, șefa serviciului. În aprilie 2022 a fost numită, prin hotărâre a Consiliului Județean Ilfov, membru în Colegiul Director al DGASPC Ilfov.

Ramona Nicolae: „Salută-l pe șefu, știe că lucrez la azil”

Angajarea Ramonei Nicolae și în centrele deținute de Ștefan Godei era de notorietate. Kinetoterapeutul care a lucrat la unul dintre azilele groazei a confirmat anchetatorilor că angajata DGASPC se prezenta la căminul privat în timp ce era de serviciu și la DGASPC Ilfov. El a confirmat că Ramona Nicolae era cea care se ocupa de documentele centrului. 

Audiat ca martor, bărbatul a relatat și un episod petrecut în vara anului 2022.

„La un moment dat, în cursul anului 2022, am asistat la o convorbire telefonică, purtată de Ramona Nicolae de pe telefonul ei, cu o persoană necunoscută de sex bărbătesc, într-un birou din azilul din Afumați, în care interlocutorul i-a spus Ramonei că «o să spună că lucrează pentru azil». Ca răspuns, aceasta i-a transmis interlocutorului că, dacă face asta, să îl salute și pe șeful ei pentru că oricum la nivelul DGASPC se știe că ea desfășoară activități și în cadrul azilului”, a declarat kinetoterapeutul la audieri. 

De la Logan model vechi la Nissan Qashqai

Bărbatul susține că Ramona Nicolae i-ar fi spus, în perioada în care erau colegi, că pentru serviciile prestate în cadrul azilului este plătită de Godei cu 2.000 de lei.   

„Ce mi s-a mai părut curios a fost că, dacă atunci când am cunoscut-o eu, Ramona conducea un autoturism Dacia Logan model mai vechi, model 2007 cred, iar în primăvara anului 2022, aceasta și-a achiziționat un autoturism nou marca Nissan Qashqai”, a mai declarat kinetoterapeutul. 

Angajata DGASPC care lucra și la azilele groazei, acuzată că i-a dat șefului ei declarațiile unei minore abuzate, iar el a informat suspectul. Un primar, judecat pentru viol în cazul aceleiași fete
Loganul pe care-l conducea Ramona Nicolae

Libertatea a solicitat, marți, conducerii DGASPC Ilfov un punct de vedere despre cum a fost posibil ca Ramona Nicolae să lucreze, în același timp, și la instituția de stat, și la privat, însă oficialii nu au răspuns.

Ramona Nicolae nu are depusă nicio declarație de avere sau de interese pe site-ul DGASPC Ilfov.

Surse din sistemul de protecție socială au declarat pentru Libertatea că singura „portiță” prin care Ramona Nicolae putea să lucreze și la DGASPC, și la azilul privat, pe care, teoretic ar fi trebuit să îl controleze, în cazul unei situații de abuz, este ca aceasta să fie încadrată ca personal contractual, și nu ca funcționar public. 

„Ca personal contractual nu există nicio restricție, poți lucra inclusiv în domeniul protecției sociale, atât timp cât programele de lucru nu se suprapun. În cazul prezentat, ITM trebuie să verifice dacă programul de la instituția de stat a fost respectat de către angajatul care lucra și la centrul privat. În cazul unui funcționar public, intervin anumite restricții atunci când vine vorba de contracte de muncă parte-time. Un funcționar public nu are voie să lucreze la un angajator care are același obiect de activitate cu locul de muncă principal”, a explicat un funcționar din sistemul de protecție socială, care a solicitat anonimatul.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (18)

Bubulina61   •   17.07.2023, 12:15

După o viață de muncă, oamenii să ajungă bătaia de joc a unor persoane puse pe îmbogățire rapidă! Legile sunt prea blânde pentru astfel de persoane!

lexetratio   •   16.07.2023, 12:11

La modul onest vorbind, de cate ori vad batranii aceia stravezii cu oase acoperite de piele realizez ca avem un veritabil Auschwitz. Vad exact fotografiile acelea cu fiinte umane parasite de providenta. Nici o pedeapsa nu e suficienta pentru cei vinovati ca in tara asta si in zilele de fata revedem o istorie odioasa.

Andreea17   •   15.07.2023, 23:28

Suntem mai rau decat in tarile latine, cu mafia la cel mai inalt nivel...

    ssLazio   •   01.10.2023, 03:44

    Andreea17   •  15.07.2023, 23:28

    Suntem mai rau decat in tarile latine, cu mafia la cel mai inalt nivel...

    Bre, Romania ESTE o tara latina!

Vezi toate comentariile (18)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Unul dintre cei mai renumiți chirurgi din România, condamnat la închisoare cu executare. A rămas și fără 250.000 de euro
Știrileprotv.ro
Unul dintre cei mai renumiți chirurgi din România, condamnat la închisoare cu executare. A rămas și fără 250.000 de euro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Leguma din România care i-a înnebunit pe străini. Producția record a unui fermier care a cultivat direct în câmp
FANATIK.RO
Leguma din România care i-a înnebunit pe străini. Producția record a unui fermier care a cultivat direct în câmp
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
GSP.RO
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
Imagini inedite cu Anca Dinicu și iubitul ei, cu care va avea un copil. Cum a pozat actrița, însărcinată în opt luni: „Să avem amintirea asta…” FOTO
Elle.ro
Imagini inedite cu Anca Dinicu și iubitul ei, cu care va avea un copil. Cum a pozat actrița, însărcinată în opt luni: „Să avem amintirea asta…” FOTO
De la Antena1, la PRO TV! Cine e vedeta care a apărut la filmările pentru PROtevelion. Andra a început să țipe când a văzut-o! 'Doamne, ce bucurie!'
Unica.ro
De la Antena1, la PRO TV! Cine e vedeta care a apărut la filmările pentru PROtevelion. Andra a început să țipe când a văzut-o! 'Doamne, ce bucurie!'
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Trei notari au pus mâna pe 9 case prin metoda "nepotul". S-au îmbogăţit cu 560.000 de euro
Observatornews.ro
Trei notari au pus mâna pe 9 case prin metoda "nepotul". S-au îmbogăţit cu 560.000 de euro
Horoscop 8 noiembrie 2024. Racii simt nevoia să se exprime, având pretenția ca persoanele din jur să le acorde întreaga lor atenție
HOROSCOP
Horoscop 8 noiembrie 2024. Racii simt nevoia să se exprime, având pretenția ca persoanele din jur să le acorde întreaga lor atenție

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI