Angajații Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere au furat bunuri de la două persoane, soț și soție, care au murit în urma unui accident petrecut în localitatea Șindrilița din județul Ilfov, pe data de 6 septembrie. Atunci, două persoane care erau soți și soție, în vârstă de 60 de ani au murit pe loc.

Cele patru persoane cercetate pentru furt aveau ca sarcină curățarea carosabilului și îndepărtarea rămășițelor de la autoturisme, astfel încât șoferii să-și poată relua circulația.

Ei au sustras din geanta femeii decedate suma de 240 de lei și un telefon mobil. Și-au recunoscut faptele în fața agenților de poliție și au spus că vor da bunurile furate familiei.

Inițial, cei patru au fost reținuți, vineri, pentru 24 de ore, transmite Digi24. Instanța a decis însă sâmbătă ca angajații CNAIR să fie cercetați în stare de libertate.

De asemenea, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat că ia în calul să îi dea afară pe cei patru angajați.

„Referitor la faptele celor 4 angajați ai companiei, precizăm că se vor respecta prevederile CCM, iar sancțiunile se vor aplica după convocarea de urgență a comisiei de cercetare disciplinară ce va analiza toate aspectele. Având în vedere gravitatea acestor fapte, vor fi puse în aplicare prevederile Art.128, paragraf 1) e, din CCM, care menționează condițiile în care angajatorul are posibilitatea desfacerii contractului de muncă ca urmare a abaterilor disciplanare grave”, se arată în comunicatul transmis de CNAIR.

Urmărește-ne pe Google News