Marcel Boloş a precizat, în interviul publicat azi, 9 octombrie, că mai mulţi şefi din Ministerul Finanţelor care trebuiau să avizeze proiectul ordonanței de urgență privind companiile de jocuri de noroc blocau procesul.
„Şi la noi în minister s-au ţinut foarte bine grupurile de lobby ale industriei jocurilor de noroc, dar cu toate acestea, eu personal nu am cedat la a pune ordine într-un domeniu pe care nu-l iubeşte lumea”, a declarat Marcel Boloş.
Ministrul finanţelor a simţit influenţele industriei jocurilor de noroc. „Încercând să promovăm actul normativ, simţeam prin felul în care spuneam să se facă acel lucru, iar acel lucru dura până ajungea în forma în care am spus să se facă. M-am certat cu colegii, pentru că întârzierile acestea în a pune în aplicare erau inexplicabile”, a spus Marcel Boloş.
Ministrul finanţelor a spus că i-a schimbat din funcție pe aceştia, însă a refuzat să îi nominalizeze. „Am înlocuit persoanele cu funcţii de răspundere”, a punctat Boloş. De asemenea, Marcel Boloş a mai spus că nu le-a făcut vreo plângere penală angajaților respectivi.
Firmele care activează pe piața din România în domeniul jocurilor de noroc trebuie să aibă sediul permanent în România și veniturile înregistrate în țara noastră. În caz contrar, au șase luni la dispoziție pentru a-și muta afacerile în țară, potrivit actului normativ adoptat de Executiv.
Ministerul Finanţelor estimează că, după intrarea în vigoare a ordonanței, statul va încasa în plus de la firmele de jocuri de noroc 132 de milioane de lei până la sfârșitul acestui an, 450 milioane de lei în 2024 și 470 milioane de lei în 2025.
Anul trecut existau în România 820 de companii în industria jocurilor de noroc, iar 35 dintre acestea au variantă online, dar numai 9 au sediul fiscal în țară.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
.ZORRO. • 10.10.2023, 11:15
Vreau sa vad reglementare clara si a industriei energiei, petrochimica, lemnului, sectorului bancar si retail... De aia nu aveti tupeu sa va atingeti, ca sunt nasii si jupanii vostri.