O asemenea grupare, condusă de Gheor­ghe Constantin, în vârstă de 57 de ani, celebrul interlop zis Gigi Boeru, a „căzut” după un filaj de a­proape un an al po­liţiştilor şi procurorilor de la Direcţia Genera-lă Anticorupţie. Marţi noap­tea, când au considerat că a sosit timpul să acţioneze nu numai din umbră, oamenii legii au făcut nu mai puţin de 17 percheziţii în casele şi birourile membrilor reţelei de escroci din care făceau parte şi angajaţi ai Primăriei Capitalei şi ai unor primării de sector. Strâns uniţi în jurul şefului lor, Gigi Boeru, locotenenţii interlopului au lucrat cot la cot cu funcţionarii publici pentru a pune mâna pe zeci de terenuri şi case cu situaţie juridică incertă, aflate în Bucu­reşti şi judeţul Ilfov, în posesia cărora au intrat cu acte false, fabricate chiar în primării.

Fireşte, pentru fie­care act ex­tras ilegal din dosar, fotocopiat sau întocmit în fals, funcţionarii corupţi din Primăria Capitalei sau din primăriile sectoarelor 1, 2 şi 3 au fost mânjiţi de intermediarii lui Gigi Boeru cu sume cuprinse între 100 de lei şi 1.000 de euro, în funcţie de riscuri şi efortul depus. Miza era, însă, una fabuloasă pentru că, dacă treaba mergea şi te­renurile a­jungeau să fie vândute de falşii pro­prietari, profitul de zeci de mi­lioane de eu­ro urma să fie împărţit fră­ţeş­te  între ma­fioţi şi bugetarii co­rupţi.

 Nouă persoane au fost reţinute

Până ieri, anchetatorii au pus sub acuzare 15 persoane – opt funcţionari şi şapte interlopi – dintre care nouă au fost reţinute pentru 24 de ore şi duse în faţa judecătorilor pentru emiterea mandatelor de arestare.  Până la închiderea ediţiei, magistraţii nu hotărâseră soarta membrilor „caracatiţei” lui Gigi Boeru. Acesta şi secundul lui, Romeo Ursu, 40 de ani, zis Boe­ni­că, nimeni altul decât unul dintre oamenii de bază ai lui Nuţu Cămătaru, mafiot aflat acum după gratii, au fost doi dintre cei reţinuţi. Cercetată, dar în libertate, este şi Ileana Spiroiu, director al Agenţiei Naţionale de Cadastru.

 
 

Urmărește-ne pe Google News