Potrivit unui comunicat transmis, joi, sursei citate, în cursul săptămânii trecute, o persoană care este angajată a Primăriei municipiului Sebeş a anunţat că nu se mai prezintă la muncă, deoarece un membru al familiei sale a fost testat pozitiv cu COVID-19. Ulterior, funcționarul respectiv a fost diagnosticat cu virusul.
„Drept consecinţă, toţi angajaţii primăriei care au intrat în contact direct cu această persoană au fost testaţi. Rezultatul testărilor, comunicate în cursul zilei de 1 octombrie, a arătat că încă 9 funcţionari ai Primăriei municipiului Sebeş au primit un rezultat pozitiv la testarea COVID-19. Niciunul dintre angajaţii primăriei nu manifestă, până la această oră, simptome specifice bolii şi vor face toate analizele medicale necesare”, se menţionează în comunicat.
Potrivit reprezentanţilor primăriei, în sediul situat în Parcul Arini, acolo unde au birourile cei testaţi pozitiv, s-au aplicat măsurile de dezinfecţie, iar activitatea a fost organizată astfel încât să implice un număr limitat de angajaţi, restul fiind în telemuncă.
În ceea ce priveşte activitatea primăriei de la sediul situat în centrul municipiului, respectiv serviciile de Relaţii publice, Impozite şi taxe, Evidenţa populaţiei, aceasta nu a fost afectată.
„Toate măsurile întreprinse de Primăria municipiului Sebeş sunt luate în strânsă comunicare şi în funcţie de recomandările DSP Alba. Primăria municipiului Sebeş s-a îngrijit să ofere angajaţilor soluţii dezinfectante, măşti şi a creat circuite specifice pentru protejarea angajaţilor şi a cetăţenilor care apelează la serviciile publice”, se mai menţionează în comunicat.
27 de teste efectuate în cadrul Primăriei Sebeș
În afara celor nouă persoane, au mai fost testate miercuri încă 18, dar pentru acestea rezultatul a fost negativ.
În Alba sunt active mai multe focare în prezent. Joi a fost anunţat cel mai mare număr de cazuri depistate într-o singură zi, respectiv 58, de la începutul pandemiei, după prelucrarea a 1.010 teste. Din cele 1.891 de persoane testate pozitiv din 18 martie, un număr de 1.250 s-au vindecat, iar 69 au decedat. Numărul cazurilor active este, în prezent, de 572.
În total, în Alba au fost efectuate 79.345 de teste.
Foto: Hepta