Anguilla este faimoasă pentru cele 33 de plaje cu nisip alb și pentru recifurile de corali în care poți întâlni sute de specii marine. Acolo poți face – în timpul liber, dacă te muți acolo pentru a lucra – snorkeling, scufundări, plimbări în caiacul cu fund de sticlă (ca să poți observa peștii) și poți pleca în excursii către insulele vecine.

Teritoriul britanic acceptă în prezent cereri online pentru vizitatorii care ar dori să petreacă între trei luni și un an pe Anguilla și care ar urma să ajungă pe insulă nu mai târziu de 31 octombrie.

Cei care ar urma să sosească de la 1 noiembrie sau mai târziu pot aplica pentru viză la sfârșitul lunii septembrie.

Cine plănuiește să stea acolo până la un an trebuie să plătească 2.000 de dolari. Suma include costurile aferente testării pentru vizitatori, plata personalului suplimentar din domeniul sănătății, serviciile de supraveghere și securitate a porturilor și costul cazării pe perioada carantinei.

Dacă e vorba despre o familie întreagă, costul este de 3.000 de dolari pentru până la patru persoane și 250 de dolari pentru fiecare membru suplimentar al familiei.

În prezent, Anguilla acordă prioritate persoanelor care vin din țări cu risc scăzut, unde prevalența COVID-19 este mai mică de 0,2% din populație.

Până acum,
Anguilla a raportat doar trei cazuri de coronavirus și nu a înregistrat niciun
deces.

Vizitatorii sunt obligați să prezinte un test PCR COVID-19 negativ efectuat în trei-cinci zile înainte de data sosirii, să se supună unui test obligatoriu și unui screening de sănătate la sosire, să rămână în carantină la locul aprobat timp de cel puțin zece zile și să obțină un PCR COVID negativ la ieșirea din carantină.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

 
 

Urmărește-ne pe Google News