Astfel, anul acesta, angajaţii CFR SA au colectat peste 500.000 de kilograme (peste 500 de tone) de deşeuri menajere, au anunţat reprezentanţii CFR SA într-o postare pe pagina de Facebook a companiei.
Cu această ocazie, compania CFR a făcut, din nou, apel la simţul civic al cetăţenilor să nu mai depoziteze deşeuri şi gunoaie în zona feroviară, deoarece această poluare necontrolată afectează nu doar viaţa lor, ci şi a semenilor din comunitatea în care trăiesc.
Reprezentanţii CFR SA subliniază că, anual, în paralel cu programul de reparaţii şi întreţinere a căii ferate care concură la siguranţa traficului pe calea ferată, mii de feroviari se implică activ şi în campania de curăţenie pe calea ferată, campanie în care se colectează sute de tone de deşeuri, de fiecare dată cu speranţa că acest exemplu va fi urmat şi de localnici.
„Angajaţii Sucursalelor CF Bucureşti, Craiova, Timişoara, Cluj, Iaşi, Braşov, Galaţi şi Constanţa au participat în perioada aprilie – mai la acţiunea de curăţenie pentru strângerea gunoaielor din gări, halte, spaţii publice, zonele de protecţie şi de siguranţă a căii ferate, de pe linii sau terenurile din vecinătatea căii ferate”, au arătat reprezentanţii CFR SA, citați de Agerpres.
În schimb, criza de vagoane a CFR nu va fi rezolvată nici anul acesta. Mai mult, întârzierile trenurilor din România au totalizat peste 8 ani, în 2017. Și datoriile CFR Călători sunt mari.
Iar, recent, s-a anunțat că trenul până la Otopeni nu va fi gata pentru Campionatul European de Fotbal Euro 2020. Linia feroviară nu va fi funcțională până în iunie 2020, susține directorul CFR, Ion Gavrilă, care acuză Primăria Otopeni de „lipsă de înțelegere”.
Ca să nu mai vorbim de faptul că Bucureştiul nu are trenuri urbane. ”La noi, este un joc de a ne ascunde după studiile de fezabilitate”
CITEȘTE ȘI… Chinuiți de o boală rară, amiotrofia spinală, adulți și copii așteaptă noul tratament
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro