Această decizie ar putea fi luată în scurt timp, pentru a se putea asigura în bune condiții funcționarea Centralei de la Cernavodă, avându-se în vedere că reprezintă un obiectiv strategic de interes național, notează Cuget Liber.
”În contextul răspândirii la nivel național a infectării cu virusul COVID-19, am avut o întâlnire cu conducerea CNE Cernavodă, în vederea stabilirii unui set de măsuri care să prevină perturbarea activității unui obiectiv energetic și strategic de importanță națională”, a declarat, joi, prefectul județului Constanța, George Niculescu.
Acesta a adăugat: ”Reprezentanții SN Nuclearelectrica SA mi-au prezentat un plan de continuitate a activității, menit să mențină producția de energie electrică la un nivel constant. Astfel, în cazul în care situația o va cere și vor fi consemnate cazuri de infectare în zonă, angajații vor intra în izolare direct la locul de muncă”.
Potrivit lui George Niculescu, este vorba despre 450 de oameni care vor avea parte de toate condițiile necesare activității, odihnei și hranei pe toată perioada aplicării regulilor de izolare.
De asemenea, aproximativ 100 de jandarmi vor fi la datorie să păzească Centrala Nucleară de la Cernavodă.
”Atenţionez, această măsură extraordinară va fi luată doar în strânsă legătură cu evoluția răspândirii coronavirusului în regiune, iar planul de continuitate a fost elaborat special pentru a nu obstrucționa procesele operaționale ale centralei nucleare”, a subliniat prefectul judeţului Constanţa.