„Sindicatul Agenţiilor Judeţene pentru Protecţia Mediului, Sindicatul Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului – SAONRC, Sindicatul Europol – filiala Arhivele Naţionale ale României, Sindicatul Salariaţilor din cadrul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării – CNCD şi Sindicatul Naţional Sport şi Tineret – SNST – afiliate la Federaţia Publisind şi Blocul Naţional Sindical – organizează un miting de protest contra inechităţilor şi discriminărilor salariale existente în domeniile de activitate reprezentate. Joi, 23 mai 2024, ora 13.30, sindicatele Publisind organizează miting de protest în faţa Piaţa Victoriei”, se arată într-un comunicat al Publisind.

Sindicaliștii afirmă că veniturile salariaţilor din aceste instituţii sunt menţinute deliberat la niveluri care nu reflectă complexitatea muncii sau care în anumite situaţiei sunt chiar sub limita subzistenţei.

„Cu toate acestea, precum şi în condiţiile în care nu se fac încadrări corespunzătoare, angajatorii pretind performanţă, impun muncă suplimentară şi alocă constant extrasarcini, în schimb, salariaţii au de respectat o serie de interdicţii specifice profesiilor. Revendicăm respectul cuvenit profesiilor noastre!” , precizează sindicaliștii. 

Urmărește-ne pe Google News