Concedierile din cauza crizei economice îi obligă pe angajații români să muncească în locul celor dați afară. Astfel, o treime din lucrătorii de pe piaţa locală sunt nevoiţi să facă faţă responsabilităţilor echivalente a două sau mai multe posturi, arată un studiu al firmei de cercetare de piaţă Daedalus Millward Brown.
„Efectul cel mai copleşitor al schimbărilor economice din ultimii ani rezidă în creşterea responsabilităţilor la locul de muncă, pe fondul restructurărilor masive care au avut loc în ultima perioadă”, susţine Anca Amariei, Account Manager la firma de cercetare de piaţă Daedalus Millward Brown, citată de cotidianul.ro
Angajaţii din transporturi, telecomunicaţii şi industria media sunt cei care se care se confruntă într-un număr mai mare cu creşterea responsabilităţilor la locul de muncă. În acelaşi timp, mai multe sarcini suplimentare au preluat şi angajaţii din farma şi sectorul medical, dar şi cei din construcţii.