„Să mă ierte Dumnezeu, dar în acest moment noi avem pază doar cu numele. Ca şi cum nu am avea.

Ajung fel de fel de ciudaţi şi la UPU şi pe secţii, agenţii noştri de pază sunt nişte oameni mai curând stimabili decât din cei care să inspire teamă. Şi până ajung ei la un incident…”, a spus un asistent medical, pentru sursa citată.

Teodora Gabriela Lungu, directoarea Policlinicii din cadrul SJU, comenta şi ea: „Suntem în stare de șoc, Dumnezeu să-ți odihnească trupul chinuit și sufletul hărțuit. Condoleanțe familiei îndurerate! Avem nevoie de pază, avem nevoie de protecție, avem nevoie de siguranță la locul de muncă!”.

Paza a 1.500 de angajați, asigurată de 2-3 oameni

Publicația nemțeană arată că paza spitalului unde lucrează peste 1.5000 de oameni, este asigurată de 2-3 agenți, care nu au cum, fizic, să realizeze un serviciu eficient în condiţiile în care unitatea este formată din mai multe clădiri împrăştiate într-o curte uriaşă de câteva hectare.

De altfel, de-a lungul timpului au fost mai multe incidente, şi la UPU şi în alte secţii, cu scandaluri provocate de pacienţi nervoşi sau de aparţinători.

Sebastian Dumitru Patriche, bărbatul care și-a ucis soția în cabinetul ei de asistentă șefă din secția de chirurgie a Spitalului Județean Piatra Neamț, a intrat în spital cu un cuțit cu lama de 25 de centimetri în sacoșă și și-a înjunghiat victima de cel puțin 10 ori.

Afacerile românești ale familiei Irinei Vlah, candidata prorusă la președinția Republicii Moldova. Opozanta Maiei Sandu, decorată de patriarhul Kirill
Recomandări
Afacerile românești ale familiei Irinei Vlah, candidata prorusă la președinția Republicii Moldova. Opozanta Maiei Sandu, decorată de patriarhul Kirill

Bărbatul a spus că își iubea soția și a venit să o felicite pentru noua funcție. La rândul ei, martorii spun că Anca Daniela Patriche era îngrozită de soțul ei, care o bătea, se mutase de acasă și își ruga elevii de la liceul unde preda să o însoțească pe stradă, de frica bărbatului.

Ucigașul a fost surprins pe camerele de supraveghere cum a intrat nestingherit în spital și s-a dus liniștit către cabinetul soției, cu sacoșa în care avea un cuțit cu lama de 25 de centimetri.

Bărbatul a venit la spital cu un cuțit în sacoșa de cumpărăturiIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Câți bani a reușit să facă o femeie care a reciclat sute de PET-uri de la Pelerinajul Sfintei Parascheva din Iași
Știrileprotv.ro
Câți bani a reușit să facă o femeie care a reciclat sute de PET-uri de la Pelerinajul Sfintei Parascheva din Iași
Wow! Theo Rose a strălucit în rochia de mireasă! S-a măritat în secret cu Anghel Damian! Toate detaliile despre nunta lor
Viva.ro
Wow! Theo Rose a strălucit în rochia de mireasă! S-a măritat în secret cu Anghel Damian! Toate detaliile despre nunta lor
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Un medic a mâncat mere șapte zile în continuu, iar rezultatul este extraordinar. Ce beneficii au aceste fructe pentru sănătate
FANATIK.RO
Un medic a mâncat mere șapte zile în continuu, iar rezultatul este extraordinar. Ce beneficii au aceste fructe pentru sănătate
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
GSP.RO
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
Cinci zodii au un final de octombrie de vis. Împăcări, oportunități mari și vești excelente pentru ele
FANATIK.RO
Cinci zodii au un final de octombrie de vis. Împăcări, oportunități mari și vești excelente pentru ele
Cum arată tatăl Deliei în prezent, de când a renunțat la călugărie. Se îmbracă modern, a renunțat la barbă și pare alt om! FOTO
Unica.ro
Cum arată tatăl Deliei în prezent, de când a renunțat la călugărie. Se îmbracă modern, a renunțat la barbă și pare alt om! FOTO
România va produce un tratament anti-cancer. Va fi implicată Centrala Nucleară Cernavodă
Financiarul.ro
România va produce un tratament anti-cancer. Va fi implicată Centrala Nucleară Cernavodă
Moartea şocantă a elevei olimpice, nepoată de primar. Ștefi a anunţat ce urmează să facă. De ce bănuiesc polițiștii că ar fi vorba de o provocare pe TikTok
Observatornews.ro
Moartea şocantă a elevei olimpice, nepoată de primar. Ștefi a anunţat ce urmează să facă. De ce bănuiesc polițiștii că ar fi vorba de o provocare pe TikTok
Horoscop 16 octombrie 2024. Leii ar fi bine să încerce să facă un pas în spate, nu neapărat la propriu, ca să poată vedea imaginea mai largă
HOROSCOP
Horoscop 16 octombrie 2024. Leii ar fi bine să încerce să facă un pas în spate, nu neapărat la propriu, ca să poată vedea imaginea mai largă

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI