„Am discutat, astăzi, despre situația de securitate de la granița estică a NATO, dar și despre cea internațională, cu dr. Khalid bin Mohamed Al Attiyah, viceprim-ministru și ministru de stat pentru apărare al statului Qatar”, a scris ministrul Angel Tîlvăr pe Facebook.
Postarea a fost făcută la scurt timp după ce armata americană a anunțat oficial un incident aviatic petrecut în Marea Neagră.
Un avion de vânătoare rusesc a forțat doborârea unei drone MQ-9 Reaper a Forțelor Aeriene americane deasupra Mării Negre, după ce i-a avariat elicea, potrivit unui oficial american citat de CNN. Incidentul a fost confirmat de Comandamentul Forțelor Aeriene americane din Europa și Africa, într-un comunicat oficial.
Ministrul Angel Tîlvăr nu a făcut însă nici o referire la acest incident în postarea sa ori în altă comunicare. El a precizat că războiul purtat de Rusia în Ucraina are un impact asupra securității și stabilității Europei și Orientului Mijlociu, iar „comunitatea euroatlantică rămâne determinată în sprijinul pentru Ucraina”.
În final, ministrul apărării a punctat că a fost analizată cooperarea dintre cele două state în domeniul apărării, inclusiv colaborarea Qatarului cu NATO. De asemenea, el și-a exprimat aprecierea pentru rolul jucat de Qatar în procesele importante de soluționare a conflictelor din Orientul Mijlociu și Africa.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!