„România nu se teme de un atac. În schimb, orice stat serios, aflându-se în zona geografică în care ne aflăm noi şi fiind în proximitatea unei zone de conflict, trebuie să fie pregătit pentru o astfel de situaţie, iar domeniul militar este un domeniu care operează cu variante. Să nu uităm, contextul este invadarea de către Rusia lui Putin a unui stat suveran, încălcând dreptul internaţional. O invadare neprovocată, profund ilegală, care generează automat reacţii”, a declarat Angel Tîlvăr, la Antena 3.
„Sunt sigur că la nivelul decidenţilor militari, al celor care elaborează felul în care un stat sau altul se poziţionează faţă de o situaţie sau alta, există variante luate în discuţie şi care fac şi obiectul preocupărilor pe care le au în mod obişnuit. Cu asta se ocupă, de fapt armata: să asigure faptul că o ţară, populaţia unei ţări, îşi poate desfăşura activitatea în condiţii de normalitate”, a precizat ministrul apărării.
Întrebat dacă este exclusă varianta ca președintele rus Vladimir Putin să folosească o armă nucleară tactică, Tîlvăr a răspuns că unul din elementele care i se poate asocia liderului de la Kremlin este „impredictibilitatea”.
„Nu ştiu dacă există probabilitatea. Din punct de vedere teoretic, posibilităţile nu sunt excluse. Au fost evocate şi de experţi în analiza militară, şi de oficiali de rang înalt. Mi-ar plăcea să cred că nu o să se întâmple aşa ceva”, a adăugat ministrul.
Oficialul guvernamental a precizat că, în opinia lui, decizia de a se ajunge la un acord de pace „aparţine la acest moment Ucrainei”.
Foto: Hepta.ro
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
ivryernest • 01.12.2022, 20:03
Să fiu în locul acestui personaj, eu m-aș abține să mai fac declarații publice.