ComenteazăPână acum, ținând cont că țara e complet dependentă de gazele naturale provenite din Federația Rusă, autoritățile de la Chișinău, în frunte cu președinta Maia Sandu, au avut poziționări „corecte și coerente” în raport cu conflictul ruso-ucrainean, crede experta.
Pe de altă parte, într-un interviu recent pentru Jurnal TV, vicepremierul ucrainean Irina Vereșciuk a acuzat autoritățile de la Chișinău că încearcă să fie loiale și Kievului, și Kremlinului și că semnarea cererii de aderare la Uniunea Europeană e un gest prin care Moldova profită de război pentru a obține beneficii economice.
Vulnerabilitățile unei țări care a primit sute de mii de refugiați
Libertatea: Care sunt vulnerabilitățile Republicii Moldova în contextul războiului din Ucraina?
Angela Grămadă: În afară de problema transnistreană, sunt actorii politici locali care au dezvoltat afaceri cu Rusia – Partidul Socialiștilor, Partidul Comuniștilor, dar și formațiuni extraparlamentare care încearcă să legitimeze narativele rusești. O fac cu scopul de a destabiliza opinia publică din Republica Moldova. Cea mai puternică astfel de voce rămâne cea a fostului președinte Igor Dodon.
O altă sursă de amenințare o reprezintă Găgăuzia, dar aici este cumva temperat acest comportament de către bașcanul Irina Vlah, care se bucură de o influență destul de mare la nivel local. De aproape două luni, influențează într-un sens pozitiv actorii politici locali din Adunarea Națională a Găgăuziei. Chiar dacă au existat voci care au încercat să dea mesaje proruse, să negocieze interese patrimoniale pentru leadership-ul local, la un moment dat s-au oprit și n-au mai fost atât de insistente în spațiul public.
– Republica Moldova este în topul țărilor care au primit refugiați din Ucraina, cu peste 100.000 rămași în țară. Cum se descurcă economic și social într-o astfel de criză?
– Indicatorii macroeconomici sunt la un nivel destul de scăzut, pentru că noua guvernare n-a avut destul timp să aplice mai multe politici publice necesare pentru economia din Republica Moldova. Încrederea investitorilor străini este destul de scăzută după o perioadă atât de lungă de subminare a tuturor eforturilor care au fost făcute anterior.
Asta înseamnă că Republica Moldova devine vulnerabilă și în fața valului mare de refugiați din Ucraina, pe care cetățenii simpli i-au găzduit fără să ceară neapărat ajutorul autorităților.
Abia acum, în ultimele săptămâni, sunt mai multe organizații internaționale care oferă asistență pentru refugiați, luând astfel o parte din presiunile care se creau la nivel de societate. Ajutorul lor contribuie foarte mult ca această criză de securitate civilă să nu se extindă în Republica Moldova.
Gazul – arma energetică folosită de Kremlin împotriva Chișinăului
– Rusia a dublat prețul gazului pentru Republica Moldova în luna aprilie. Ce semnal trage Kremlinul prin acest gest?
– Ei au folosit întotdeauna arma energetică împotriva Chișinăului. Acum ar putea să o folosească pe post de instrument politic pentru a condiționa anumite decizii la Chișinău, dar asta nu va funcționa la nesfârșit. Există actori care încearcă să contribuie la această politică energetică și la introducerea Republicii Moldova în proiecte pe termen lung care i-ar putea obține independența energetică.
Dacă se întâmplă ca Republica Moldova să nu mai poată primi gaze naturale din Federația Rusă și nu vor exista surse alternative, impactul ar putea fi devastator pentru economia națională.
Moldova este dependentă în proporție de 100% de gazele naturale din Federația Rusă. De aceea, vedem o încercare a autorităților de la Chișinău de a evalua care ar putea fi impactul asupra economiei și la nivelul siguranței și securității sociale. Impactul ar putea fi devastator, de aceea autoritățile preferă să nu ofere foarte multe detalii despre mersul negocierilor cu Rusia, dar în același timp caută să identifice surse de livrare alternative, proiecte energetice la care să adere, astfel încât impactul să fie cât mai mic.
„De foarte multe ori, Republica Moldova a fost un instrument folosit de Rusia”
– Cât de relevantă este Republica Moldova pentru Rusia în acest moment, din punct de vedere strategic?
– Nu este la fel de relevantă precum este Ucraina. De foarte multe ori, Republica Moldova a fost un instrument, inclusiv pentru a condiționa procese decizionale la Kiev, pentru a fi folosită pe post de sursă de amenințare – mă refer la regiunea transnistreană pe care partea ucraineană o evaluează în prezent.
Regiunea transnistreană a fost folosită drept instrument de șantaj sau sursă de amenințare pentru partea ucraineană și menținută ca zonă gri.
– Cât de expusă este Republica Moldova în scenariul în care planul Rusiei, oricare ar fi el, eșuează în Ucraina? Poate deveni noua țintă a Kremlinului?
– Eu cred că dacă Ucraina rezistă, nu eșuează în zona de est și nu permite asaltul asupra Odesei, atunci Republica Moldova va fi la adăpost. Un potențial asalt asupra Odesei ar face ca trupele ruse să fie foarte aproape de frontiera cu Moldova. Aici există riscuri, pentru că s-ar putea implica trupele din regiunea transnistreană. Dar dacă Ucraina rezistă, Republica Moldova rezistă și ea.
Niciun politician nu-și va asuma recunoașterea independenței Transnistriei
– Transnistria a cerut din nou recunoașterea independenței. Cum putem interpreta această declarație?
– Au considerat că e o oportunitate – care nu a început odată cu războiul din Ucraina, ci când au fost recunoscute cele două republici separatiste din Ucraina, Donețk și Luhansk. Este și o încercare a leadership-ului local de a-și crea o imagine de solidaritate cu partea rusă, pentru că, în momentul în care Ucraina va învinge în război, va dori soluționarea conflictului transnistrean.
Cei de la Tiraspol vor trebui să se refugieze undeva – în Federația Rusă sau în alte state partenere –, iar pentru a face asta au nevoie de anumite poziționări. Aceste tipuri de discursuri pentru recunoașterea independenței sunt instrumente pe care le folosesc pentru a se pune la adăpost, pentru a-și întări securitatea și siguranța personală.
– Recent, președintele Maia Sandu a cerut retragerea trupelor ruse din regiunea transnistreană și distrugerea depozitelor de muniții. Există, totuși, vreun scenariu în care Moldova să accepte independența Transnistriei? Se poate să-i fie forțată mâna în asemenea măsură încât să accepte?
– Niciun politician nu va face asta, chiar dacă au existat mai multe încercări în acest sens. Nici Vladimir Voronin, nici Vladimir Plahotniuc, nici Igor Dodon sau Vlad Filat nu și-au asumat așa ceva.
În cazul actorilor politici proeuropeni, precum Maia Sandu, este clar de ce nu s-a întâmplat acest lucru. În cazul lui Vladimir Voronin și al lui Igor Dodon ar fi de menționat că ambii au avut momente în care au prezentat publicului planuri de soluționare a conflictului care erau în detrimentul securității naționale și nu au fost lăsați să facă acest lucru.
Recunoașterea independenței regiunii separatiste transnistrene ar însemna sfârșitul carierei politice pentru orice politician.
„Republica Moldova e prioritatea zero a României în ce privește politica externă”
– Cât de mult contează gestul Chișinăului de a semna cererea de aderare la Uniunea Europeană? Și cât ar dura ca Moldova să devină parte din Uniune?
– E un gest relevant, care întărește poziția Republicii Moldova și aspirațiile europene pe care le are. Autoritățile vor trebui însă să explice populației că există o oportunitate, dar că va fi un proces lung, nu de doar câteva luni.
În prezent, există mai multă deschidere la Bruxelles, dar și în alte capitale europene pentru a susține inițiativele din partea Ucrainei, Republicii Moldova și Georgiei. Dar viteza cu care vor fi făcuți pașii spre aderare depinde foarte mult de voința politică de la Chișinău.
– Am văzut vizita președintelui Klaus Iohannis la Chișinău și declarații ale liderilor de pe ambele maluri ale Prutului, dar putem spune că are România, din ce se vede până acum, o strategie privind Republica Moldova?
– Pare că începem să lucrăm la un astfel de plan. Există foarte multe proiecte și inițiative, dar puțină comunicare.
Autoritățile de la București nu reușesc să avanseze în ce privește strategia de comunicare privind Republica Moldova.
Republica Moldova este prioritatea zero a României în politica externă și, de aici, încercarea de a avansa cu diverse proiecte de propuneri. Pe de altă parte, trebuie să înțelegem și că, în anumite perioade electorale sau de guvernare, această traiectorie a avut suișuri și coborâșuri, iar conținutul dialogului bilateral a fost influențat destul de mult. Partide politice, formațiuni politice încercau să comunice cu omologi de dincolo de Prut pentru a obține susținerea electoratului cu dublă cetățenie și, dincolo de aceste discursuri, nu au avansat prea mult lucrurile în ce privește cooperarea bilaterală.
Sper ca aceste vizite la Chișinău, asistența umanitară acordată Chișinăului în criza refugiaților și existența acestei foi de parcurs să vină la pachet cu mai multă inițiativă și mai multă implementare concretă de proiecte care să se materializeze în beneficii pentru populațiile din ambele spații.
– Sunt voci care susțin că unirea cu România ar pune la adăpost Republica Moldova în eventualitatea unei agresiuni rusești. Este plauzibil un astfel de scenariu?
– Cred că trebuie analizat comportamentul electoratului unionist din ambele state. Deși există un procent din populația Republicii Moldova care este în favoarea unirii, stăm foarte prost în ce privește încrederea în formațiunile politice care și-au asumat un discurs unionist, pentru că de multe ori acestea au subminat idealul unirii.
Luând în considerare datele din teren, procesele care se întâmplă și evenimentele la care Republica Moldova și România iau parte, este mai probabil un scenariu legat de apropierea Republicii Moldova de România în cadrul UE decât o unire administrativă sau politică a celor două state.