Ziua în care epoca lui Merkel se încheie. Ce lasă în urmă managerul de criză al Germaniei și Europei

După un deceniu și jumătate, epoca Angelei Merkel la șefia guvernului de la Berlin a ajuns la final. Cancelarul se retrage, mai exact se retrage din propria voință, spre deosebire de mulți dintre predecesorii ei, care au fost înlăturați prin vot.

Dacă negocierile pentru formarea unui nou guvern se întind dincolo de 17 decembrie, Merkel ar putea deveni și cel mai longeviv lider modern al țării. De fapt, cu 16 ani în fruntea guvernului, ea este singurul lider pe care mare parte din generația tânără a Germaniei a cunoscut-o.

A fost în mai multe rânduri numită „cea mai puternică femeie din lume”, în unele cazuri chiar „ultima apărătoare a liberalismului”.

Merkel se retrage de la guvernare la 67 de ani, într-un moment în care nivelul său de popularitate este la cote mari în Germania și în alte colțuri ale lumii.

Într-adevăr, un sondaj Pew Research în 16 țări din întreaga lume a arătat că 77% dintre cei chestionați au încredere în Merkel personal și 79% au o părere pozitivă despre Germania.

Cota de încredere acordată lui Merkel o depășește pe cea acordată altor lideri globali precum Joe Biden, Emmanuel Macron, Vladimir Putin sau Xi Jinping, scrie Politico.

Și totuși, ea lasă în urmă o moștenire complicată. Unii i-au aplaudat stilul echilibrat de conducere, cel prin care a căutat mereu un consens, alții au criticat-o pentru o lipsă de îndrăzneală, în special în relația cu Rusia agresivă și cu China aflată în plină ascensiune sau cu liderii populiști europeni.

Recomandări

Anchetă la Castelul Peleș după dezvăluirile Libertatea. Corpul de control al Ministerului Culturii a cerut actele contabile din 2019 și documente interne. Mărturia unui turist șocat de hoția angajaților

Pe plan național, în cei 16 ani la putere, Merkel a pus capăt recrutării obligatorii, a permis legalizarea căsătoriei între persoane de același sex și a introdus un salariu minim (mulțumită aliaților social-democrați), printre alte lucruri.

A guvernat peste o țară prosperă, a cărei bogăție a tot crescut în această perioadă. A redus numărul șomerilor de la peste cinci milioane la 2,6 milioane acum – deși reformele introduse de predecesorul ei Gerhard Schroeder au un mare merit în acest sens, potrivit economiștilor.

A accelerat planul de renunțare la energie nucleară și pe cel de adoptare a energiei regenerabile, deși părăsește cancelaria într-un moment în care țara este una dintre cele mai mari producătoare de cărbune.

Un important aliat, guvernatorul Bavariei Markus Soeder, a subliniat mai clar ceea ce mulți consideră a fi principala realizare a lui Merkel: „Ați protejat țara bine”.

„Toate problemele majore cu care v-ați confruntat nu au fost niciodată prevăzute în programele electorale – ele au apărut peste noapte și ați guvernat bine”, a spus Soeder.

Merkel a trecut primul test în 2008, când a protejat țara de criza financiară. Apoi, în următorii ani, a jucat un rol crucial în salvarea monedei euro de criza care amenința mai multe țări europene, susținând planurile de asistența financiară, dar sub condiția unei austerități dureroase.

Recomandări

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea – Alegeri prezidențiale: candidații cu cele mai mari șanse să intre în turul 2

Mulți i-au reproșat această strategie și o fac încă și acum.

În 2015, a deschis granițele țării pentru mai bine de un milion de refugiați, mulți dintre ei din Siria. Mulți i-au apreciat compasiunea. Alții au criticat-o și au învinuit-o pentru faptul că, în acest context, sentimentele naționaliste și xenofobe ale unor germani au crescut și au împins extrema-dreaptă în parlament.

Merkel a insistat pentru compromis și multilateralism și în anii de tensiuni și incertitudine care au însoțit Brexit-ul și mandatul lui Donald Trump.

„Cred că cea mai importantă moștenire este pur și simplu aceea că în astfel de crize globale, ea a oferit stabilitate”, explică pentru AP Ralph Bollmann, biograf al cancelarului și jurnalist pentru publicația germană Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung.

Dar alții i-au reproșat că în vreme ce a asigurat stabilitate, Merkel a refuzat să accepte sau să promoveze schimbarea și să îmbrățișeze noi oportunități.

Istoricii vor dezbate impactul moștenirii ei pentru mult timp de acum încolo, dar un lucru sigur este că plecarea lui Merkel va lăsa în urmă un gol, pe plan intern și european.

Un copil al Războiului Rece

Recomandări

De ce i-a arestat Curtea Supremă pe suspecții asasinatului de la Arad. Judecătorii invocă dovezi „fără echivoc” ale unor relații intime între inculpați

Căderea Zidului Berlinului este cea care i-a deschis calea în politică Angelei Merkel, fiica unui pastor din Germania de Est.

Într-un discurs din 2019, ținut la Universitatea Harvard, a descris cum trecea pe lângă zid în fiecare zi, în drumul spre institutul științific unde lucra. „Zidul îmi limita posibilitățile. Pur și simplu îmi stătea în cale”, a spus ea.

Avea 35 de ani atunci când acest simbol al Războiului Rece s-a prăbușit.

„Acolo unde odată fusese un zid întunecat s-a deschis o ușă”, a spus ea în discursul de la Harvard. „În acel moment mi-am părăsit cariera de om de știință și am intrat în politică. Erau vremuri magice și palpitante”, a spus ea.

Istoria a influențat în multe feluri politica lui Merkel, pe măsură ce a încercat să poziționeze Germania și Europa ca pe un pod între Est și Vest, scrie Washington Post.

Intrarea în politică a fost urmată de o ascensiune rapidă. Ea s-a alăturat Partidului Creștin-Democrat (CDU), o grupare tradițională, conservatoare, dominată de bărbați, și a intrat în parlament în 1990. Ulterior, succesul și exemplul au deschis calea multor femei în politică.

Protejată a lui Helmut Kohl, cancelarul Germaniei, a fost numită ministru pentru problemele femeilor și tinerilor anul următor, când a devenit și vicepreședintă a partidului.

Într-o mișcare care i-a uimit pe spectatori și comentatori, s-a întors împotriva lui Kohl într-un text de opinie publicat în decembrie 1999, în care cerea demisia acestuia, după un scandal legat de donațiile către partid.

În vreme ce Kohl s-a plâns că „a încălzit un șarpe la sân”, Merkel a argumentat că șeful guvernului și-a afectat credibilitatea și pe cea a partidului, care acum trebuie să meargă mai departe fără el.

Pași mici

A câștigat alegerile din 2005 la limită și unii nu se așteptau să reziste mai mult de un mandat.

Nimic mai greșit, ținând cont că în lunga sa guvernare a cooperat cu opt premieri japonezi, șapte italieni, șase britanici și patru președinți americani.

Strategia ei a devenit clară rapid. „Mulți vor spune: «Această coaliție face mulți pași mici și nu unul major»”, a spus Merkel în primul discurs din funcția de cancelar. „Le voi răspunde: «Da, exact asta vom face»”, a adăugat ea.

Când Merkel a venit la putere, iPhone-ul nu fusese încă lansat, iar Exxon Mobil era încă cea mai valoroasă companie americană – cu șase ani înainte de a fi depășită de Apple.

Lumea întreagă era mult mai diferită. George W. Bush era încă la Casa Albă, iar Tony Blair, în Downing Street. Germania era înconjurată de prieteni și aliați, iar UE era unită și puternică, deschisă către est – România și Bulgaria urmau să adere în 2007, la câțiva ani după ce alte state din estul și centru Europei se alăturaseră blocului comunitar.

Democrația liberală părea de neoprit.

În scurt timp, mai multe crize au zgâlțâit această stabilitate, lovind în plin consensul european și pe cel transatlantic.

Unda de șoc generată de prăbușirea Lehman Brothers, criza datoriilor din UE și sosirea a milioane de refugiați pe continent au pus la încercare capacitatea instituțiilor europene.

O nouă ligă de politicieni populiști a apărut pentru a exploata sentimentele naționaliste și xenofobe adormite și pentru a pune tot proiectul european sub semnul întrebării.

Solidaritate, dar și austeritate

Merkel a condus eforturile de salvare a euro, în momentul în care criza datoriilor amenința Europa. „Dacă euro eșuează, Europa eșuează”, a spus ea.

A susținut planurile de asistență financiară pentru țările cu probleme, în vreme ce a cerut în schimb reducerea cheltuielilor.

Unele ziare grecești au comparat-o cu Hitler, iar vizitele ei au fost întâmpinate cu proteste în mai multe țări.

Politica ei de austeritate a fost criticată și de mulți economiști, dar alții au susținut că aceasta a fost necesară pentru a convinge publicul german să accepte asistența financiară pentru țările aflate în criză.

În cele din urmă, a ajutat Germania și zona euro să depășească o criză existențială. Recent, a spus că consideră această reușită ca pe una dintre cele mai importante ale mandatului de cancelar. Grecii, care sunt nevoiți să îndure încă efectele austerității, vor fi mereu de altă părere.

Criza migrației

Unul dintre momentele definitorii ale carierei politice a venit în 2015, când numărul refugiaților sosiți în Europa a început să crească. Mulți dintre ei fugeau din Siria devastată de război, încercând să ajungă în statele vest europene

Merkel a lăsat granițele deschise pentru mai bine de un milion de migranți și a asigurat Germania că se va descurca. „Putem să facem asta”.

Barack Obama a spus, la momentul respectiv, că Merkel a fost „de partea bună a istoriei”, alții i-au împărtășit aprecierile.

Pentru mulți germani, decizia a fost o șansă de a prezenta lumii o imagine diferită a țării asociate cu imaginea nazismului. Mii de oameni s-au adunat la gara centrală din München pentru a-i primi pe refugiți cu mâncare, apă și jucării.

Mulți din propriul partid al cancelarului au fost furioși, dar Merkel a insistat. „Trebuie să fiu sinceră, dacă o să începem să ne cerem scuze pentru că ne arătăm prietenoși în timpul unor astfel de crize, atunci asta nu este țara mea”, a spus ea.

În același timp, poziția ei a fost atacată de extrema dreaptă din Germania, care a căpătat putere, pe măsură ce popularitatea cancelarului a avut de suferit. Alternativa pentru Germania (AfD) a folosit acest val de nemulțumire pentru a deveni cel mai de succes partid de extremă dreapta din istoria modernă a țării.

Deputații acestuia formează cel mai mare grup de opoziție în Bundestag, în vreme ce gruparea este reprezentată în toate cele 16 parlamente regionale ale țării.

AfD, scrie Financial Times, este parte a moștenirii lui Merkel. CDU reușise anterior să mențină controlul asupra electoratului conservator și tradiționalist sau naționalist. Liberalismul cancelarului a expus însă flancul drept al grupării și a oferit astfel spațiu pentru apariția noii grupări în mod deschis naționaliste și xenofobe. Mulți foști creștin-democrați se află acum în AfD.

Mai multe rapoarte au arătat că serviciile secrete și poliția au fost infiltrate de oameni cu simpatii față de extrema dreaptă.

Tensiunile au făcut loc chiar violențelor politice. Acestea au culminat în 2019 cu asasinarea lui Walter Lübcke, un oficial din CDU, de către un neo-nazist, primul asasinat politic din Germania post-război.

Lübcke devenise o țintă a urii extremei drepte după ce a apărat poziția lui Merkel în timpul crizei migranților, spunând că oricine nu îi împărtășește valorile „poate părăsi țara oricând dorește”.

Eric Engelhardt, un tânăr german afiliat AfD spune acum pentru Financial Times că nu doar imigrația este parte a moștenirii cancelarului, ci și inechitatea tot mai mare.

„Povara impozitelor asupra gospodăriilor crește, dar veniturile nu au crescut”, spune el.

Problema este în mod particular acută în estul țării, unde la 30 de ani după reunificare, nivelul salariilor rămâne în continuare mai scăzut decât cel din vest, iar localnicii sunt încă nevoiți să migreze spre vest.

Criza migrației a generat diviziuni și în UE, alimentând discursul practicat de lideri populiști sau extremiști precum Viktor Orban sau Matteo Salvini.

Criza COVID

Pandemia a lovit o Germanie cu un sistem medical solid și cu un cancelar gata să își formuleze politicile pe baza științei, absolut normal pentru un om cu un doctorat în chimie cuantică.

Merkel a știut să comunice clar și să își argumenteze măsurile. Un clip cu ea explicând metodic germanilor posibila creștere a ratei de infectare a devenit viral, într-un moment în care alți politicieni, în frunte cu Donald Trump, bagatelizau încă pericolele pandemiei sau oferea tratamente neavizate de medici.

Germania a trecut cu bine de prima parte a pandemiei, nu în ultimul rând mulțumită lockdown-urilor impuse de cancelar, uneori împotriva dorinței premierilor de landuri, iar numărul deceselor este și acum mai mic decât cel al altor țări europene.

Dar campania de vaccinare a pornit cu stângul, în special din cauza lipsei inițiale de doze. Un motiv de nemulțumire pentru unii, care au observat că Germania ar fi trebuit să cumpere de una singură vaccinurile, în loc să participe la un contract comun cu restul UE, așa cum și-a dorit cancelarul.

Între timp, tinerii au fost în special afectați de pandemie.

Școlile și universitățile s-au închis, iar educația online a fost ținta criticilor și a batjocurii, din cauza rețelei mediocre a Germaniei, în vreme ce platforme precum Zoom au fost restricționate din cauza temerilor privind încălcarea intimității.

Nu a ajutat faptul că unii deputați creștin-democrați au fost implicați și au beneficiat de pe urma unor afaceri cu măști, în timpul pandemiei.

O Germanie încremenită

O critică frecventă pentru Merkel este aceea că, în vreme ce s-a dovedit a fi un abil manager pe timp de criză, ea nu a avut o viziune pe care să o impună și a lăsat Germania nepregătită, printre altele, pentru o lume mai digitalizată și mai verde.

Este adevărat că din 2005, PIB-ul Germaniei a crescut de două ori mai repede decât în Marea Britanie, Canada, Japonia sau Franța. Cu un șomaj la un minim al ultimelor două decenii, 70% dintre germani sunt mulțumiți de situația economică.

Nu tot succesul i se datorează însă cancelarului, predecesorul ei, social-democratul Gerhard Schroeder, fiind artizanul unor reforme care au lovit popularitatea partidului său.

Apoi, unii critici au avertizat asupra dependenței exporturilor germane de piața chineză.

În ciuda pandemiei, Germania este acum într-o situația financiară excelentă, cu un nivel mic al datoriei.

În acest context însă, analiștii au observat că prudența fiscală ce a permis această stabilitate a venit la pachet cu o lipsă a investițiilor, care a lăsat țara nepregătită pentru viitor.

Trecerea la energie regenerabilă a accelerat după dezastrul de la Fukushima și odată cu decizia guvernului de a renunța la cărbune până în 2035, dar chiar și așa, Germania se află în spatele unor alte state UE la acest capitol.

Limitele moderației lui Merkel au devenit vizibile în 2019, când a prezentat pachetul legislativ de protecție climatică. Criticii i-au reproșat că nu este suficient de ambițios, nu în ultimul rând pentru că stabilise prețul tonei de carbon emis în sectorul transporturilor la doar 10 euro.

„Ridicol de mic”, i-au spus criticii. Drept răspuns, cancelarul a subliniat că politica înseamnă să realizezi „ceea ce este posibil să realizezi” – un nou îndemn la compromis

Faptul că guvernul condus de Merkel nu a fost văzut drept un lider în lupta cu efectele schimbărilor climatice a devenit dureros de clar în ultimele luni, când Verzii au avansat spectaculos în sondaje, urcând la un moment dat pe primul loc, semn al interesului crescut al germanilor pentru acest subiect.

Sociologii au avertizat că tinerii din Germania se distanțează tot mai mult de valorile părinților și se concentrează pe justiție socială și pe ecologism, în locul carierei sau a valorilor materiale.

Situația este valabilă și la capitolul digitalizare. Lipsa de investiții a avut drept rezultat o rată de penetrare redusă pentru rețelele de mare viteză și o diferență mare între viteza rețelelor din urban și rural.

„Lipsa de investiții este probabil cea mai mare slăbiciune a moștenirii politicii economice a lui Merkel”, a observat, pentru Financial Times, Carsten Brzeski, analist la ING.

Încă dinainte de pandemie, Germania avea nevoie de aproximativ 450 de miliarde de euro în investiții publice pentru a începe decarbonizarea, pentru a îmbunătăți rețelele de comunicații și infrastructura, care a eșuat să prevină inundațiile din vară.

Pragmatism și interese economice

În cei 16 ani pe care Merkel i-a petrecut la putere, ordinea mondială a suferit o schimbare substanțială.

Washingtonul a presat Germania să adopte o poziție mai dură în fața Rusiei și a Chinei. Dar Merkel, un copil al Războiului Rece, a subliniat că este important să evite așa ceva.

A încercat să impună o separare între abuzurile Chinei asupra drepturilor omului și expansiunea Rusiei pe de o parte, și chestiunile economice și comerciale pe de altă parte.

S-a trezit deseori că este în dezacord cu aliații și vecinii din Europa, pe această temă. Pentru unii est-europeni, spre exemplu, numele lui Merkel va rămâne legat de proiectul Nord Stream 2, conducta care aduce gaze în vestul Europei ocolind Ucraina. Proiectul a fost criticat de Polonia, de alte state din estul UE și de către SUA, care a avertizat că acesta va crește dependența de gazele rusești.

Relația ei cu președintele Vladimir Putin a fost deseori tensionată și antagonistă, dar cancelarul a insistat că linia dialogului trebuie ținută deschisă.

Determinarea lui Merkel a fost vizibilă într-un moment al unei întâlniri cu liderul rus, când acesta și-a adus labradorul în sală, încercând să o intimideze, în ciuda faptului că teama ei de câini era bine-cunoscută.

Pe o guvernare care a cuprins mandatele a patru președinți americani, Merkel a rămas dedicată alianței transatlantice, chiar și în momentul când aceasta a devenit mai nesigură, în timpul lui Donald Trump.

Cât de nesigură? A rămas celebră o imagine din 2018, din cadrul unui tensionat summit G7, cu Merkel care stă în picioare, cu mâinile pe o masă, aparent confruntându-l pe Donald Trump, retras pe un scaun, cu mâinile încrucișate.

  
 
 
 
 
 
 
 View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
A post shared by Angela Merkel (@bundeskanzlerin)
 

După Brexit și alegerea lui Donald Trump, pe fondul ascensiunii populismului în politică, Merkel a devenit, în cuvintele New York Times, „ultima apărătoare” a liberalismului occidental.

Chiar ea a descris acest apelativ drept unul „grotesc”, dar el a rămas.

„Precum cineva care era mereu dispusă să negocieze, să asculte atent interlocutorul și să îi accepte cererile, era antiteza lui Trump”, spune pentru Financial Times Josef Janning, expert al think-tank-ului German Council on Foreign Relations.

Dar unii au criticat-o pentru faptul că în timpul mandatelor sale, lideri populiști europeni precum premierul maghiar Viktor Orban și liderul din umbră al Poloniei, Jarosław Kaczyński, au ajuns să reprezinte o amenințare sistemică pentru UE.

Merkel a fost constant atacată pentru că a fost prea blândă cu Orban și pentru că a prioritizat interesele economice, împotriva intereselor UE.

A fost de asemenea criticată că nu a contracarat tendințele autoritariste ale Budapestei, cu scopul de a ține partidul lui Orban, Fidesz, în familia Partidului Popular European.

Politico scrie că strategia lui Merkel în acest context este însă în mare măsură cea a Germaniei. Și că nu doar interesele economice au primat, dar și faptul că politica țării este modelată inclusiv de responsabilitatea istorică față de centrul și estul Europei.

O lipsă de progres

Din Franța, și nu numai, impresia a fost că stabilitatea și continuitatea promovate de Merkel au împiedicat Germania să progreseze și să fie mai dinamică, într-o lume în continuă schimbare.

„Merkel nu a adus transformarea necesară a dezbaterii germane pe tema politicilor strategice și de securitate”, scrie Martin Quencez, șeful biroului din Paris al think-tank-ului German Marshall Fund.

„Și în vreme ce multe țări europene au adoptat o poziție clară în privința autonomiei stratgice a Europei, Merkel a rămas ambivalentă, încercând să fie de acord cu toată lumea”, scrie Quencez.

Merkel a ezitat să se alăture și dorinței franceze de a avea o integrare europeană mai profundă. Dezbaterea despre viitorul UE este una dintre cele mai spinoase, dar nu a fost tranșată.

Într-un editorial dedicat moștenirii lui Merkel, The Guardian notează că pragmatismul metodic al cancelarului s-a tradus deseori prin menținerea unei stabilități instituționale și a unui conservatorism fiscal, în dauna flexibilității și a adaptării la circumstanțe.

„Era Merkel a fost un triumf al neutralizării crizelor, fără ca acestea să fie însă rezolvate. Ținând cont de magnitudinea acestor provocări, moștenirea se dovedește a fi una ambiguă, care lasă suficiente probleme succesorului și lasă întrebări existențiale despre viitorul Europei fără răspuns”, scrie The Guardian.

„A încercat”

La 67 de ani, Merkel spune că nu mai caută un nou rol politic, deși mulți o consideră potrivită pentru așa ceva, poate pentru postul de președintă a Consiliului European.

„Vreau să scriu, să țin discursuri, să fac drumeții? Vreau să stau acasă? Să călătoresc prin lume?”, s-a întrebat ea luna aceasta.

Ea a respins deseori întrebările cu privire la moștenirea pe care o lasă, spunând că analiza istorică nu este pentru ea și că ar prefera pur și simplu să își facă treaba.

Totuși, scrie Washington Post, în 2019, într-o primărie din Stralsund, a fost întrebată ce ar dori să scrie cărțile de istorie despre ea, peste 50 de ani.

„Că a încercat”, a răspuns Merkel.

Urmărește-ne pe Google News