”Cred că ne vom întâlni într-un viitor previzibil”, a afirmat dna Merkel. Cu toate că nu a fost stabilită o dată pentru întâlnire, ”cred că numeroasele probleme pe care le avem, de la Ucraina, inclusiv gazul, şi până la marea, marea problemă privind Siria, necesită ca noi să avem un schimb direct de opinii într-un viitor previzibil”, a declarat Merkel, potrivit Agerpres.

Cancelarul Germaniei a spus că a discutat marți la telefon cu Vladimir Putin despre conflictul din Siai și despre conducta de gaz Nord Stream 2, care face legătura direct între Rusia și Germania pe sub Marea Baltică.

Reamintim că SUA, Franța și Marea Britanie au lansat, sâmbătă, atacuri către mai multe ținte guvernamentale din Siria, după atacul chimic din orașul Douma.

Mai multe înregistrări de pe rețelele sociale arată bombardamentele din capitala Damasc și orașul Homs, atacurile stânind reacții dure din partea Rusiei. De asemenea, președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a convocat o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU pentru a discuta problema intervenției aliaților.


Miniștrii de Externe din Uniunea Europeană au discutat la Bruxelles despre situația din Siria. Europa avertizează regimul Assad

FOTO: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News