Vizita Angelei Merkel este prima a unui șef de Guvern german după aproape un sfert de secol. Cu acest prilej, cancelarul german a anunțat acordarea a 60 de milioane de euro Fundației Auschwitz-Birkenau pentru întreţinerea complexului unde aproape 1,1 milioane de oameni au fost ucişi între 1940 şi 1945, cei mai mulți dintre aceștia la sosirea lor în lagărul de concentrare şi exterminare nazist situat în Polonia de azi.
Născută la nouă ani după cel De-al Doilea Război Mondial, Angela Merkel efectuează această vizită cu puțin timp înainte de împlinirea a 75 de ani de la eliberarea lagărului de la Auschwitz de către Armata Roşie, la 27 ianuarie 1945, conform Agerpres.
În timpul vizitei, Merkel a fost însoțită de premierul polonez Mateusz Morawiecki, de un supravieţuitor şi de reprezentanţi ai comunităţii evreieşti.
Angela Merkel, prima vizită la Auschwitz: „Rememorarea crimelor reprezintă o responsabilitate permanentă”
În discursul pe care l-a rostit la situl fostului lagăr de exterminare nazist, Angela Merkel și-a exprimat „ruşinea profundă” faţă de atrocităţile germane comise la Auschwitz în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Cancelarul german a precizat că este necesar ca ororile petrecute la Auschwitz să nu fie uitate.
Rememorarea crimelor, numirea autorilor lor şi omagierea victimelor reprezintă o responsabilitate permanentă. Nu este negociabil şi este inseparabil de ţara noastră. A fi conştienţi de această responsabilitate este parte a identităţii noastre naţionale.
Angela Merkel, cancelar german:
De asemenea, cancelarul german a subliniat că nu va exista toleranță față de antisemitism în Germania și în Europa.
Angela Merkel și omologul său polonez Mateusz Morawiecki au depus jerbe la „Zidul morţii” de la Auschwitz, locul în care au fost executați mii de deținuți ai lagărului, în special deținuți politic din Polonia.
Peste trei milioane dintre cei 3,2 milioane de evrei din Polonia au fost ucişi de nazişti, ceea ce reprezeintă aproape jumătate din evreii omorâți în timpul Holocaustului, notează Reuters.
foto: EPA