Germanii și-au ales, duminică, parlamentarii. Potrivit primelor sondaje realizate după închiderea urnelor, Angela Merkel a câștigat al patrulea mandat de cancelar al Germaniei, după ce partidul ei a obținut 35% din voturi. Principalul contracandidat, Martin Schulz și Partidul Social-Democrat a obținut 20%.
Surpriza vine din partea partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania. AfD este a treia formațiune politică din Germania după ce a obținut în jur de 13% dintre sufragii.
„Nu trebuie să ne ascundem. CDU şi-ar fi dorit un rezultat mai bun, dar nu trebuie să uităm că am avut de-a face cu provocări extraordinare. În cele din urmă, ne-am îndeplinit obiectivul principal. Suntem cel mai puternic partid, avem mandatul de a forma un nou guvern şi vom forma un nou guvern”, a spus Merkel, la scurt timp după anunțarea primelor rezultate.
„E un alt moment important: intrarea AfD în Parlament. Vom face o analiză serioasă, pentru că vrem să-i recâştigăm pe acei alegători care au votat pentru AfD”, a mai spus cancelarul german.
Merkel este cancelarul actual al Germaniei, o funcție pe care o ocupă din 2005. Ea este prima femeie care ocupă o astfel de funcție și ultimele sondaje o dau favorită pentru un nou mandat – ar urma să primească 59% dintre voturi.
Angela Merkel a câștigat al patrulea mandat de cancelar. Ce record a doborât
Cu al patrulea mandat, Merkel îl va depăși pe Helmut Kohl drept cel mai longeviv cancelar german. Raportat la nivel internațional, Merkel a fost contemporană cu trei președinți americani, patru prim-ministri britanici și patru președinți francezi.
Cancelarul german și-a cultivat, de-a lungul anilor, imaginea unui lider prudent, pragmatic și puternic, notează agenția DPA. „Pot să spun că în momente decisive pot să-mi păstrez calmul, iar asta este un atu important pentru mine”, a declarat Angela Merkel, recent, la un miting electoral, care a avut loc la scurt timp după un alt eveniment similar, unde a fost atacată cu roșii.
În cei 12 ani de când a ajuns la conducerea Germaniei, Angela Merkel a consolidat poziția țării sale drept una dintre principalele puteri din Europa, fiind declarată în repetate rânduri cea mai puternică femeie din lume. În vremurile care au urmat referendumului privind Brexitul, dar și alegerii lui Donald Trump în funcția de președinte al SUA, Merkel și-a întărit poziți, chiar dacă s-a confruntat și încă se mai confruntă cu o revoltă pe plan intern, din cauza politicii sale față de migranți.
Cei care au avut de-a face cu ea susțin că cea mai mare greșeală ar fi ca cineva să o subestimeze pe această femeie, care pare introvertită și care are un repertoriu de discursuri destul de plictisitoare. Câștigă însă printr-o răbdare de invidiat.
VIDEO EXCLUSIV/ Cum arată laboratorul din România în care s-a turnat unul din filmele de succes ale lui Francis Ford Coppola