Klaus Iohannis trebuie să renunţe la primăria Sibiului dacă vrea să intre în Guvernul Ponta. Conform ANI, o persoană cu o funcţie de ales local trebuie să demisioneze din funcţie înainte să fie numită într-un post de membru al Guvernului.
Agenţia a transmis Secretariatului General al Guvernului, la solicitarea acestuia că potrivit legii, o persoană cu o funcţie de ales local trebuie să demisioneze din funcţie înainte să fie numită într-un post de membru al Guvernului, au transmis reprezentanţii Executivului.
Solicitarea SGG a fost transmisă luni, iar răspunsul a fost formulat tot în cursul acestei luni, au precizat oficialii Guvernului.
După ce a fost nominalizat Klaus Johannis anunţa că nu este dispus să renunţe foarte uşor la Primărie şi că, dacă legislaţia permite, va păstra funcţia, concomitent cu poziţiile din Guvern, apreciind că se pot găsi soluţii de interimat pentru o perioadă rezonabilă de timp.
„Nu sunt dispus să renunţ foarte uşor la primărie. Dacă legislaţia permite, voi face apel la această legislaţie care reglementează situaţii excepţionale. Aceasta nu este o strictă urgenţă. Cred că se găsesc soluţii pentru a realiza un interimat de o lungime rezonabilă pentru a vedea cum se rezolvă lucrurile”, a spus Johannis.
La sfîrşitul săptămânii trecute, liberalii au decis să înlocuiască patru miniştrii, pe Daniel Chiţoiu de la finanţe cu Eugen Nicolaescu, care a lăsat sănătatea lui Cristian Buşoi, pe Radu Stroe de la interne cu Klaus Johannis şi pe Gabriel Gerea de la economie cu Teodor Atanasiu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News