Pentru că peste 1.000 de mineri au rămas fără locuri de muncă, odată cu închiderea exploatării miniere, o mare parte dintre foştii ortaci din Anina s-au mutat cu familiile în alte zone din ţară. Puţinele rude ale victimelor, care au rămas în oraş, sunt şi acum devastate de durere. În ceea ce a fost cândva oraşul Anina acum bate vântul, localitatea lăsând senzaţia că e părăsită. “Odată cu mina a murit şi oraşul. La Anina s-a închis tot. După ce a fost preluată de un lichidator judiciar, tot ce a fost parte metalică a fost tăiat şi dus la fier vechi”, ne-a declarat viceprimarul din Anina, Nicolae Radu.

„Banii nu înlocuiesc viaţa bărbatului meu”

De la moartea soţului ei, minerul Virgil Schneider, Adela îşi creşte singură cei şapte copii rămaşi fără tată. Cel mai mic dintre ei este în clasa întâi, iar cel mai mare, în clasa a XI-a. “Pentru că nu am bani, nu am putut să dau conducerea minei în judecată pentru că a stabilit că soţul meu şi un coleg de-al lui ar fi fost de vină pentru explozie. Ceilalţi se judecă de trei ani şi nu au rezolvat nimic. Copiii mei au o bursă de 300 de lei, plus 100 de lei – pensia după tatăl lor. Muncesc, deşi sunt bolnavă de cancer de col uterin, şi câştig 1.000 de lei pe lună. Banii nu pot înlocui viaţa bărbatului meu”, spune Adela.


„Simt dispreţ pentru Justiţia din România”

Daniel Bălan avea 29 de ani când a murit în mină. “148 de săptămâni au trecut de când fiul meu nu s-a mai întors de la muncă, din mină. Simt dispreţ pentru justiţia română, din 2006 nu am mai primit nici un semn de la autorităţi ”, plânge Mihai Bălan (foto), tatăl minerului Daniel

„Soţul meu a supravieţuit”

Mihaela Strachină, soţia lui Marcel: “Soţul meu a supravieţuit exploziei. Trăim din indemnizaţia de concediu postnatal, de 800 de lei, şi alocaţiile celor trei copii. Nici maşina de spălat nu o folosesc, deoarece consumă curent”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News