La Târgul Imobiliar Național, TIMON, Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) a anunțat că a început lucrările de construcţie la patru ansambluri rezidențiale destinate achiziționării de apartamente și case noi prin programul „Locuințe prin credit ipotecar”.Astfel, vor fi disponibile 1.200 de case și apartamente noi, ce vor putea fi cumpărate și de către cei care nu sunt chiriași ai ANL. Noile proiecte sunt amplasate în Brașov, Alba-Iulia, Timișoara și Venus-Olimp.
Directorul general ANL, Dumitru Nancu, precizează că aceste construcții încep doar în cazul în care există o cerere de minimum 70% din numărul de locuințe, cum este și cazul acestor complexuri. Conform dezvoltatorimobiliar.ro, prețurile sunt cuprinse între 380 și 425 de euro / mp.Nancu a mai adăugat că Agenţia Naţională pentru Locuinţe construieşte 41 de noi proiecte imobiliare, prin programul „Locuințe pentru tineri, destinate închirierii”. Asta înseamnă că se vor realiza 2.500 de case și apartamente noi, care vor fi disponibile la prețuri de 326 de euro/mp.
De la data înființării sale, ANL a construit aproape 31.000 de locuințe în România, iar de la începutul lunii septembrie, Agenția a vândut 320 de unități locative prin „Programul Prima Casă”.
 
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News