Înainte de toate, află prognoza meteo pentru perioada 30 iulie-12 august. Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni.

Meteorologii avertizează, acum, că vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în zonele montane, precum şi în Transilvania, Banat, Crişana şi local în Maramureş, Oltenia şi Muntenia.

Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului care pot lua şi aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20-25 l/mp şi pe arii restrânse 50 l/mp.

Astfel de fenomene se vor semnala pe arii mai restrânse şi în restul teritoriului, potrivit ANM.

O altă avertizare de tip cod galben e deja în vigoare, încă de ieri, de la ora 21.00 până miercuri dimineața, la ora 09.00.

Astfel, potrivit meteorologilor, în intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în nordul Moldovei, local în Transilvania și Oltenia, în zona Carpaților Orientali și Meridionali, precum și în zona Munților Banatului.

Se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului care pot lua și aspect de vijelie și izolat căderi de grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și izolat 50…60 l/mp. Astfel de fenomene se vor semnala pe arii mai restrânse și în restul teritoriului.


Citește și: VIDEO/ Ștefania face vloging de la 13 ani. „Mi se părea foarte tare să le zic oamenilor cum fac eu chestii”


 
 

Urmărește-ne pe Google News