Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), „din seara de joi (3 octombrie) şi până în dimineaţa zilei de sâmbătă (5 octombrie), temporar va ploua, la început în Banat, Crişana şi Maramureş, apoi în Transilvania, Oltenia şi nord-vestul Munteniei. Sâmbătă vor fi ploi în majoritatea regiunilor, iar duminică, în jumătatea de est a teritoriului”.

Vor fi averse, însoţite pe spaţii mici de descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă de 20-30 l/mp şi pe arii restrânse peste 40-50 l/mp.

În regiunile vestice, sud-vestice şi estice vântul va avea intensificări temporare cu viteze în general de 40-50 km/h.

Tot joi, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare cod galben de vânt, valabilă până vineri seara în Banat, sudul Crişanei şi Carpaţii Meridionali.

Foto: ANM

„În aceste regiuni, vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55… 65 km/h, iar pe creste rafalele vor depăşi 70… 80 km/h”, informează meteorologii.

Prognoza meteo specială pentru București: zile de vară, urmate de ploi

Vremea va deveni mai caldă decât în mod obişnuit în Capitală în acest sfârşit de săptămână, iar temperatura maximă va urca până la 27… 28 de grade pe parcursul zilei de vineri, dar de sâmbătă seara încep averse și descărcări electrice.

Joi, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 10…12 grade.

Vineri, temperaturile vor continua să crească, iar vremea va deveni mai caldă decât în mod obişnuit la această dată.

Cerul va fi variabil, cu unele înnorări spre sfârşitul intervalului, însă probabilitatea de ploaie va fi redusă.

Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 27… 28 de grade Celsius, iar cea minimă, de 13… 15 grade Celsius.

Sâmbătă, vremea se va menţine caldă, dar va deveni instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări accentuate începând din orele serii, când vor fi averse şi descărcări electrice. Prin acumulare, cantităţile de apă vor fi mai însemnate.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în timpul ploilor. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 26 de grade Celsius, iar cea minimă va fi de 14… 15 grade Celsius.

Duminică, vremea se va răci şi temporar va ploua. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 21… 22 de grade Celsius, iar cea minimă, de 10… 12 grade Celsius.

Zilele trecute, meteorologii au anunțat vreme schimbătoare și ploi abundente în mare parte din țară, în următoarele două săptămâni.

Urmărește-ne pe Google News