Nouă județe din vestul țării se află miercuri sub cod galben de caniculă.
Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pe arii relativ extinse pragul critic de 80 de unităţi și local îl va depăși ușor.
Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 35 și 37 de grade Celsius și izolat în Câmpia de Vest vor atinge 38 de grade, iar minimele nocturne nu vor coborî sub 20 de grade Celsius.
Joi, 10 august, valul de căldură se va intensifica și va cuprinde cea mai mare parte a țării. Astfel, în zonele joase de relief din vest și local din centru și sud, vremea va fi caniculară, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul de 80 de unităţi.
Minimele nocturne nu vor coborî, în general, sub 20 de grade, iar în Dealurile de Vest vor fi de 24…25 de grade Celsius.
În județele Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin, Timiș, Arad și Bihor disconfortul termic va fi accentuat și se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse între 37 și 39 de grade Celsius.
În Maramureș nordul Crișanei, cea mai mare parte a Transilvaniei, nordul și estul Olteniei și în sud-vestul Munteniei, disconfortul va fi ridicat, iar maximele termice se vor situa în general între 35…37 de grade Celsius.
ANM precizează că valul de căldură va persista până spre sfârșitul săptămânii, iar în zonele de munte, îndeosebi din nord-vestul teritoriului, pe arii restrânse în timpul după-amiezelor vor fi manifestări specifice instabilității atmosferice.
CITEȘTE ȘI… Lovitură pentru șoferii români. Crește prețul benzinei de la 1 septembrie