3 comentariiRepoziționarea geostrategică a acestui stat din Caucaz nu se va întâmpla însă ușor, având în vedere că Armenia depinde de gazul rusesc, iar calea ferată și rețelele electrice din această țară se află și ele tot sub controlul rușilor. Mai mult, pe lângă amenințarea azeră, Armenia are relații proaste cu un alt vecin, Turcia, din cauza diferendului istoric privind genocidul armean. Având doi vecini ostili, Armenia a ales rezolvarea pragmatică a relațiilor internaționale și a întărit relația cu Iranul, un stat cu regim autoritar, ostil intereselor Statelor Unite în regiune. În acest context complicat, ce rol ar putea juca UE și Statele Unite pentru Armenia?
Libertatea a realizat un interviu pe teme de politică externă a Armeniei cu Anna Gevorgyan, cercetătoare la Centrul pentru Studii de Cultură și Civilizație din Erevan. Gevorgyan s-a aflat câteva zile în România, fiind speaker în cadrul unui proiect finanțat de către think tank-ul German Marshall Fund, privind relațiile internaționale din Caucazul de Sud, derulat în cadrul Facultății de Științe Politice, Universitatea din București.
Libertatea: Aș dori să începem interviul cu o întrebare legată de relația rece dintre Armenia și Ucraina. De ce relațiile dintre aceste două state s-au înrăutățit după prăbușirea Uniunii Sovietice? La începutul invaziei Rusiei în Ucraina, Armenia era încă reticentă în a sprijini Ucraina. După septembrie 2023, când Armenia a înțeles că Rusia nu poate fi un garant de securitate de încredere, și-a schimbat poziția față de Ucraina?
Anna Gevorgyan: După cum știm, imediat după prăbușirea Uniunii Sovietice, a izbucnit războiul în Nagorno-Karabah. Relațiile Azerbaidjanului cu Ucraina și poziția Ucrainei față de acest conflict au avut o influență negativă asupra relațiilor dintre Armenia și Ucraina. Mai mult, după anexarea Crimeei de către Rusia, conceptul de autodeterminare a devenit, pentru Ucraina, un sinonim al agresiunii, în timp ce pentru armenii din Nagorno-Karabah, autodeterminarea a fost percepută ca singura soluție a conflictului. Așadar, cele două state au avut abordări diferite în ceea ce privește interpretarea conceptelor care stau la baza relațiilor internaționale, deși ambele recunosc influența diferitelor tipuri de conflicte. Reticența Armeniei de a sprijini Ucraina în timpul invaziei Rusiei poate fi înțeleasă nu numai în contextul legăturilor sale istorice strânse cu Rusia și apartenenței Armeniei la Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), ci și luând în considerare relațiile dintre Ucraina și Azerbaidjan, sprijinul acordat de autoritățile de la Kiev celor din Azerbaidjan în timpul războiului din Karabah din anul 2020. Tăcerea Ucrainei în timpul blocadei din Nagorno-Karabah și declarațiile de felicitare după epurarea etnică din regiune au creat un alt obstacol pentru opinia publică armeană față de autoritățile ucrainene. Cu toate acestea, Armenia nu a sprijinit niciodată Rusia în războiul său împotriva Ucrainei, iar după septembrie 2023, când Armenia a perceput Rusia ca pe un partener de securitate nesigur, poziția populației armene față de Rusia s-a schimbat în general. În acest context, ceea ce nu a făcut Armenia în calitate de membru al OTSC este mai important, ținând cont de situația de securitate foarte vulnerabilă în care se află Armenia. Mă refer la amenințările venite în continuare din partea Azerbaidjanului, de data aceasta privind teritoriul recunoscut internațional al Armeniei, și neavând garanții de securitate nici din partea OTSC și nici din altă parte. Dar, dincolo de aceasta, popoarele armean și ucrainean împărtășesc în prezent nu numai un trecut comun, ci și aspirații comune de a avea o țară democratică, liberă și suverană și sper că ambele țări vor depăși provocările de securitate cu care se confruntă în prezent.
„Rusia a folosit acest conflict și în beneficiul său”
– În România, există percepția potrivit căreia conflictul din Nagorno-Karabah a fost un conflict creat și susținut în mod artificial de Federația Rusă ca formă de control asupra regiunii. Românilor le este greu să înțeleagă cum a putut Armenia să aibă încredere în Federația Rusă, mai ales într-un domeniu atât de sensibil precum securitatea națională.
– Nu împărtășesc ideea că acest conflict a fost creat în mod artificial: conflictul a început cu o decizie legitimă a Oblastului Autonom din Nagorno-Karabah de a se transfera din Azerbaidjanul sovietic în Armenia sovietică, în conformitate cu Constituția Uniunii Sovietice. Răspunsul autorităților din Azerbaidjan la această decizie a fost progromuri și masacre în Baku și Sumgait, urmate de atacuri militare asupra Nagorno-Karabah. Așadar, conflictul a început din cauza acțiunilor brutale ale autorităților Azerbaidjanului sovietic, iar Rusia, desigur, a folosit acest conflict și în beneficiul său. Conflictele din regiune au fost, într-adevăr, instrumente importante pentru extinderea influenței Rusiei în acea regiune.
– După septembrie 2023, Armenia și-a înghețat participarea în OTSC, dar este în continuare membră a Uniunii Economice Eurasiatice (UEE) condusă de Rusia, o piață economică prin care Rusia ar putea importa ilegal tehnologie militară. Oficialii americani și europeni și-au exprimat deja unele îngrijorări cu privire la faptul că Armenia a servit drept nod în rețeaua ilicită a Kremlinului pentru a se sustrage sancțiunilor și controalelor la export. În acest context, cum ar putea Statele Unite să ajute Armenia? Credeți că Statele Unite ar putea deveni un garant de securitate pentru Armenia?
– Există preocupări cu privire la rolul potențial al Armeniei în facilitarea eludării de către Rusia a controalelor occidentale la export și chiar și în această chestiune, Statele Unite ar putea oferi asistență în consolidarea mecanismelor de control al exporturilor din Armenia și în asigurarea conformității cu reglementările internaționale. Ce este important să menționez este că munca a fost deja făcută. Unele companii private au fost, într-adevăr, implicate în activitățile de reexport către Rusia, dar au fost prinse de autoritățile armene, iar șefa Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, a lăudat „măsurile pe care Armenia le-a luat împotriva eludării sancțiunilor noastre împotriva Rusiei” în timpul reuniunii de la Bruxelles din 5 aprilie 2024. În plus, UE și Statele Unite ar putea oferi sprijin pentru nevoile de securitate ale Armeniei, încurajând în același timp mai multă transparență și responsabilitate în cooperarea ei economică din cadrul Uniunii Economice Euroasiatice.
Cu toate acestea, nu este realist să luăm în calcul că Statele Unite vor deveni un garant de securitate pentru Armenia, deoarece acest lucru depinde de diverși factori, inclusiv de interesele vitale ale SUA în regiune și, de asemenea, de contextul geopolitic mai larg. În schimb, utilizarea influenței politice americane asupra Turciei și Azerbaidjanului pentru a normaliza relațiile cu Armenia ar fi un factor important de securitate a Armeniei.
Principalul obstacol în calea negocierilor cu UE: provocările de securitate
– Referitor la UE, ce obiective dorește să atingă Armenia în relația cu Uniunea?
– Obiectivele Armeniei față de UE pentru anii următori pot include aprofundarea cooperării politice și economice, consolidarea relațiilor comerciale și de investiții, promovarea reformelor democratice și a bunei guvernanțe și consolidarea legăturilor interumane. Autoritățile armene au declarat deja că sunt interesate să consolideze cooperarea și să meargă chiar dincolo de CEPA, principalul acord dintre Armenia și UE. Armenia ar putea încerca să își avanseze agenda de integrare europeană prin participarea continuă la programele și inițiativele UE, prin negocierea de acorduri bilaterale și prin alinierea la normele și standardele UE. Principalul obstacol însă rămân provocările de securitate ale Armeniei. Fără a le depăși, Armenia nu va avea posibilitatea de a se concentra asupra celorlaltor domenii de cooperare. Desfășurarea EUMM în Armenia (EU Monitoring Capacity in Armenia) și, de asemenea, negocierile pentru a beneficia de ajutor militar prin intermediul Mecanismului european de sprijinire a păcii (European Peace Facility) sunt aspecte foarte importante ale cooperării, dar încă nu sunt suficiente pentru a descuraja Azerbaidjanul.
În plus, întâlnirea trilaterală a reprezentanților la nivel înalt ai UE, SUA și Armeniei, care a avut loc la Bruxelles pe 5 aprilie, și decizia comună de a ajuta Armenia să își diversifice dependența economică pot deveni o piatră de hotar pentru viitorul integrării europene a Armeniei. În același timp, nu trebuie să uităm de posibilele contramăsuri din partea Rusiei, care percepe fiecare act al Armeniei în direcția diversificării politicii sale externe ca pe o amenințare la adresa intereselor sale regionale. Rusia ar putea „pedepsi” Armenia atât din punct de vedere economic, cât și militar folosind puterea militară a Azerbaidjanului ca instrument împotriva Armeniei.
– În ce condiții vedeți o normalizare a relațiilor dintre Armenia și Azerbaidjan? Ce ar trebui să facă cele două țări pentru a ajunge la un acord/compromis?
– Normalizarea relațiilor dintre Armenia și Azerbaidjan ar necesita ca ambele state să se angajeze într-un dialog semnificativ, să-și păstreze angajamentul de a-și rezolva diferendele pe cale pașnică și să facă concesii acolo unde este necesar. Măsurile de consolidare a încrederii, cum ar fi returnarea prizonierilor de război armeni care se află încă în Baku și demarcarea frontierei dintre Armenia și Azerbaidjan într-un mod constructiv, ar putea contribui la crearea unui mediu propice pentru negocieri. În cele din urmă, un acord durabil sau un compromis ar trebui să abordeze problemele de bază care stau la baza recunoașterii integrității teritoriale a fiecărui stat și a nefolosirii forței unul împotriva celuilalt. Cred că normalizarea relațiilor dintre Armenia și Azerbaidjan poate avea succes dacă Azerbaidjanul recunoaște integritatea teritorială a Armeniei, așa cum a făcut Armenia față de Azerbaidjan, confruntându-se cu o opoziție uriașă pe plan intern și, de asemenea, cu acuzații publice din partea Rusiei. Cererile Azerbaidjanului pentru un coridor extrateritorial prin care să se conecteze cu exclava sa Nakhijevan și insistența ca Rusia să controleze acest coridor creează un obstacol uriaș în calea procesului de normalizare. Părerea mea este că schimbarea retoricii amenințătoare din partea Azerbaidjanului va crea o oportunitate istorică de a ajunge la un acord de pace. Armenia a plătit deja un preț uriaș pentru a obține pacea: nu a intervenit în timpul atacului militar asupra Nagorno-Karabah și și-a asumat responsabilitatea de a găzdui întreaga populație din Nagorno-Karabah care a fost forțată să părăsească țara din cauza epurărilor etnice comise de Azerbaidjan în prezența forțelor de menținere a păcii rusești.
Armenia propune recunoașterea reciprocă a integrității teritoriale și începerea unui proces de delimitare bazat pe ultimele hărți ale Uniunii Sovietice și în conformitate cu declarația de la Alma-Ati.
Refuzul Azerbaidjanului de a menționa teritoriul recunoscut internațional al Armeniei, referindu-se, în schimb, la unele „drepturi istorice” ale Azerbaidjanului față de teritoriile Armeniei, nu este altceva decât o duplicare a retoricii lui Putin față de Ucraina.
Apropierea de Iran, o necesitate pentru armeni
– În această perioadă, politica externă a Armeniei este paradoxală. Pe de o parte, Armenia dorește consolidarea relațiilor cu Uniunea Europeană și cu Statele Unite, dar, în același timp, are o relație bună cu Iranul. Puteți explica de ce Armenia are relații bune cu Iranul, un stat represiv cu o reputație proastă pe scena internațională?
– Pare paradoxală de la prima vedere, dar percepția detaliată a situației de securitate din regiune explică acest „paradox”. Relațiile bune ale Armeniei cu Iranul pot fi atribuite proximității geografice, legăturilor istorice și considerentelor strategice. Armenia a căutat să mențină relații pragmatice cu vecinul său, recunoscând importanța cooperării economice, a securității energetice și a stabilității regionale. În plus, poziția fără ieșire la mare a Armeniei și accesul limitat la rutele comerciale fac din Iran un partener important pentru diversificarea rutelor sale comerciale și de transport. Armenia consideră că menținerea unui dialog constructiv și a unei cooperări constructive cu Iranul în chestiuni precum securitatea frontierelor și cooperarea în domeniul energiei reprezintă o valoare importantă. Relațiile de încredere cu Iranul și interesele reciproce de securitate în regiune împing Armenia să continue diplomația pragmatică cu vecinul său pentru promovarea unor interese reciproce. După cum am mai explicat în interviu, principala preocupare de securitate a Armeniei în prezent este să prevină un nou atac militar din partea Azerbaidjanului și să oprească cererile sale de creare a unui coridor extrateritorial. Pentru a descuraja aceste amenințări la adresa Armeniei, pot enumera mai mulți factori cu o semnificație importantă:
– Decizia UE de a desfășura o misiune de monitorizare a UE la granițele Armeniei cu Azerbaidjanul după ce Azerbaidjanul a atacat Armenia în septembrie 2023;
– poziția SUA de a nu permite o nouă escaladare în regiune;
– interesul Iranului de a nu avea o altă escaladare în regiune și de a se opune conceptului de „coridor extrateritorial” cerut de Azerbaidjan, care va modifica și granița dintre Armenia și Iran;
– cooperarea militară a Armeniei cu Franța și India.
În ultimii ani, Armenia și-a intensificat relațiile cu Franța nu doar în domeniul politic, ci și în cel militar. Acest fapt a creat ideea că Iranul ar fi împotriva acestei cooperări din cauza „liniilor sale roșii” privind implicarea forțelor extraregionale în regiune. În fapt, o analiză detaliată a obiectivelor de cooperare, precum și poziția Iranului și a Franței față de preocupările de securitate ale Armeniei susțin contrariul. Problema coridorului extrateritorial, precum și importanța protecției integrității teritoriale a Armeniei au creat un teren comun pentru cooperarea dintre Iran și Franța în regiune.
Așadar, în opinia mea, în regiune, Iranul este în favoarea ordinii și stabilității internaționale. Cooperarea Armeniei atât cu UE, cât și cu Iranul este ancorată în aceleași obiective strategice: protejarea integrității teritoriale a țării și descurajarea politicii expansioniste a Azerbaidjanului.
„Este greu de înțeles de ce Turcia refuză să recunoască genocidul”
– Relația Armeniei cu Turcia este extrem de complicată din cauza genocidului împotriva minorității armene comis de către turci la începutul secolului XX. Totuși, au trecut peste o sută de ani de atunci. A devenit o chestiune ce aparține istoriei. De ce Turcia nu recunoaște, chiar și după o sută de ani, un abuz istoric? Credeți că armenii ar avea pretenții financiare, așa cum a procedat Germania față de comunitatea evreiască?
– Într-adevăr, recunoașterea de către Turcia a genocidului armean rămâne o problemă controversată în relațiile dintre Armenia și Turcia. În ciuda faptului că au trecut peste o sută de ani de la genocid, refuzul Turciei de a recunoaște evenimentele istorice continuă să tensioneze relațiile bilaterale. Genocidul armean nu este doar o chestiune de istorie pentru armeni, ci și o chestiune de justiție, de comemorare și de reconciliere. În timp ce compensațiile financiare pot să nu fie obiectivul principal, recunoașterea genocidului de către Turcia ar putea contribui la vindecarea rănilor istorice și la promovarea unei relații mai constructive între cele două țări.
Armenia a declarat de mai multe ori că dorința sa de recunoaștere a genocidului armean este o chestiune politică și morală, și nu una financiară. Recunoașterea genocidului va asigura noțiunea de „niciodată din nou”. Nerecunoașterea acestuia creează probleme de securitate pentru armeni și Armenia. Este greu de înțeles de ce Turcia refuză să recunoască, dar una dintre explicații este că identitatea politică a Turciei este ancorată în negarea genocidului, în eforturile de a ascunde această parte a istoriei sale, astfel că acceptarea acestui lucru va fi o provocare foarte dificilă pentru a regândi și rescrie istoria lor națională, ar fi o provocare pentru identitatea sa.
Dar este evident că recunoașterea genocidului armean de către Turcia ar crea un teren propice pentru stabilitate și încredere în regiune. Dar chiar înainte de aceasta, Armenia a declarat că este pregătită să normalizeze relațiile cu Turcia fără condiții prealabile, în timp ce Turcia a cerut să „uităm” de genocid și nu a deschis încă granița cu Armenia.
Cele două țări au numit trimiși speciali pentru negocieri și au decis să deschidă frontierele cel puțin pentru naționalitățile țărilor terțe. Dar chiar și această decizie este încă doar pe hârtie. În acest timp, frontiera a fost deschisă doar pentru o zi: pentru a transfera ajutoare armene către orașele turcești afectate de cutremurul din 2023. Procesul de negociere continuă, dar cu foarte puține sau niciun progres. Principala explicație este influența Azerbaidjanului asupra politicii Turciei. Azerbaidjanul încearcă să lege solicitarea sa privind un coridor extrateritorial de posibilitatea normalizării relațiilor dintre Armenia și Turcia. Astfel, normalizarea relațiilor cu Turcia ar necesita ca atât Armenia, cât și Turcia să se angajeze într-un dialog onest și să dea dovadă de voință politică pentru a depăși obstacolele. Măsurile de consolidare a încrederii, cum ar fi schimburile culturale, contactele interumane și cooperarea economică, ar putea contribui la reducerea decalajelor dintre cele două națiuni. Însă, în primul rând, măsurile politice ale Turciei de a deschide granița dintre Armenia și Turcia vor fi un pas important înainte.