Analiza specialiştilor „Severe Weather Europe” arată că temperaturile vor fi, în unele zone, cu 8 până la 12 grade peste cele medii, potrivit severe-weather.eu.

După câteva zile ploioase, în România, temperaturile vor ajunge și la 30 de grade Celsius. În sudul Franței sunt așteptate 34 de grade Celsius, iar în Germania, în regiunile de nord, maximele se vor apropia de 30 de grade.

Chiar și în Danemarca și Suedia temperaturile vor crește, meteorologii anunțând și aici temperaturi de peste 20 de grade Celsius.

O altă observație a specialiștilor este aceea că mările ce înconjoară Europa vor fi mai calde pentru această perioadă, astfel că Marea Baltică şi Marea Neagră au cu până la 4 grade Celsius peste medie.

Săptămâna aceasta, bucureștenii se vor bucura de valori termice de 25-26 de grade Celsius la orele după-amiezii. În estul Transilvaniei și în Dobrogea temperaturile maxime vor pleca de la 20 de grade, iar în vestul Olteniei vor fi în jur de 27 de grade Celsius.

Sursă foto severe-weather.eu.

Vizi Imre a ajuns să cânte pe stradă! Faima fostului finalist de la „Vocea României” s-a stins repede

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Mesajul Ucrainei pentru nord-coreenii trimiși să lupte de partea lui Putin. ”Mii de soldați ruși au luat decizia corectă”
Știrileprotv.ro
Mesajul Ucrainei pentru nord-coreenii trimiși să lupte de partea lui Putin. ”Mii de soldați ruși au luat decizia corectă”
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro

Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Orașul din România asemănător cu cele din Germania. Mai multe clădiri din el au fost reabilitate și își recapătă încet strălucirea de pe vremuri
FANATIK.RO

O vedetă din anii 90 parchează mașinile de sute de mii de euro ale jucătorilor. Cei care l-au recunoscut au fost șocați
GSP.RO

Leguma considerată superaliment, dar de care nu au auzit mulți români. Este bogată în vitamina C și topește kilogramele în plus

Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja 'binecuvântarea' pentru noua relație
Unica.ro

WhatsApp introduce o nouă funcție. Ce avantaje aduce
Financiarul.ro
WhatsApp introduce o nouă funcție. Ce avantaje aduce
Averea moştenită de Laura Crişan după ce şi-ar fi asasinat tatăl. Ancheta a durat trei ani şi s-a extins în trei ţări
Observatornews.ro
Averea moştenită de Laura Crişan după ce şi-ar fi asasinat tatăl. Ancheta a durat trei ani şi s-a extins în trei ţări
Horoscop 24 octombrie 2024. Capricornii au la dispoziție o zi care aduce energie debordantă și multă determinare în tot ce și-au propus
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI