Cuprins:
7 restaurante au fost închise
„Comisarii ANPC, sub coordonarea Preşedintelui Cristian Popescu Piedone, au desfăşurat o amplă acţiune de control în unităţile de alimentaţie publică din Centrul Comercial Agora – Piaţa Floreasca, pentru a verifica respectarea prevederilor legale privind protecţia consumatorilor. În cadrul acestei acţiuni au fost verificate 13 unităţi, inclusiv administraţia complexului comercial”, se arată într-un comunicat al ANPC
În urma verificărilor, mai multe unități de alimentație publică au fost închise temporar. Printre acestea se numără restaurantele E3 by Entourage, SARA, Ruka IZAKAYA și Vacamuuu, potrivit sursei citate.
Amenzi de peste 259.000 lei
Inspecţiile au relevat probleme serioase de igienă în mai multe locaţii. S-au constatat agregate frigorifice ruginite şi murdare, echipamente neigienizate cu depuneri de grăsime, precum şi sisteme de ventilaţie, pavimente şi tavane insalubre. De asemenea, s-a observat prezenţa insectelor şi lipsa documentelor de deratizare.
În urma controalelor, ANPC a aplicat 24 de sancţiuni contravenţionale principale şi 3 avertismente. S-a dispus oprirea definitivă de la comercializare a 5.008 litri şi 407,04 kg de produse, în valoare de 20.651 lei. Pentru şapte unităţi s-a decis oprirea temporară a activităţii până la remedierea problemelor.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_3ee6877e758a1c671f20f2623d1445c5.jpg)
„Operatorii economici îşi vor putea relua activitatea doar după remedierea tuturor deficienţelor, inclusiv salubrizarea spaţiilor comune de aprovizionare şi depozitarea corespunzătoare a deşeurilor menajere”, se mai arată în comunicatul ANPC.
Aceste controale fac parte dintr-o campanie mai amplă a ANPC. Conform Autorității, în perioada 14-15 martie 2025, Cristian Popescu Piedone a coordonat și acțiuni de control în domeniul comercializării bijuteriilor în mai multe orașe din Moldova.
De asemenea, în Iași, Suceava, Piatra Neamț și Bacău, 11 operatori economici au fost verificați în ultima perioadă. S-au aplicat amenzi în valoare totală de 35.000 lei, precum și avertismente și invitații pentru clarificări.
Rezultatele controalelor au fost semnificative. ANPC a confiscat bijuterii în valoare de aproximativ 2,5 milioane de lei.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_0c8f61a202815fb1d540e0d4b8376c1a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_b79fb1dabf7273b23c6edd4448b74afc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_1d327f3fa421f0f4aba9d62da3bb69e8.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_7b0c91be799069fd5455258a2481e3b9.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_ea6bc32fa52d18eb878eb6aa9f75dbbc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_abb79e55a53807b7234568fd0c991b14.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_c153ca28b3713d6d28333ae1e08555d1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_ca854c8dbfb5119df31c9dd605d354bd.jpg)