Totodată, recuperatorii vor trebui să aibă un sediu social în România, o sucursală sau un reprezentant pentru rezolvarea litigiilor sau pentru a răspunde contravențional sau penal în fața autorităților. Până de curând, existau recuperatori cu sedii în diferite paradisuri fiscale care își desfășurau activitatea prin mandatar. În plus, li se cere, conducătorilor acestor instituții să aibă o bună reputație altfel cererea de funcționare ar putea fi respinsă.

De asemenea, firmele de recuperare vor trebui să demonstreze că plata salariaților nu depinde în mod exclusiv de realizarea unor obiective legate de recuperarea creanțelor și nici să fie raportată exclusiv la sumele recuperate.

ANPC va centraliza activitatea recuperatorilor

Recuperatorii vor trebui să prezinte ANPC câte dosare de recuperare au în curs de derulare și suma totală ce ar trebui recuperată ca urmare a obținerii drepturilor asupra unor debite scadente.

De asemenea, aceștia vor trebui să mai prezinte și numele creditorilor în numele cărora desfășoară aceste activități. În plus, Autoritatea dorește ca recuperatorii de creanțe să prezinte între 1 ianuarie și 1 martie a fiecărui an raportări anuale cu numărul de cazuri din anul precedent şi sumele totale rezultate din recuperarea debitelor.

În cazul în care un recuperator de creanțe a obținut înregistrarea prin declarații false sau prin alte mijloace ilegale, ANPC poate radia înregistrarea respectivei entități. La fel se întâmplă și dacă firma de recuperare nu mai îndeplinește cerințele pentru care a cerut înregistrarea sau dacă înclcă în mod repetat prevederile legale.

Citește și: Recuperatorii nu mai au voie să hărțuiască datornicii

 
 

Urmărește-ne pe Google News