Consiliul Naţional al Audiovizualului a votat în unanimitate sancţionarea postului Antena 1, după difuzarea „telenovelei Vulpiţa” în cadrul emisiunii Acces Direct. Amenda de 100.000 de lei a fost dată pentru încălcarea articolelor privind protecția minorilor, dar și a articolului care spune că „nu orice interes al publicului trebuie satisfăcut”.
„Ce am văzut aici este un spectacol al degradării umane. Este o degradare extraordinară pentru ce înseamnă televiziune. De o lună de zile exploatați chestia asta. S-a vorbit despre chestiuni grave, despre abandon, despre prostituție, despre amantlâc. Înțeleg nevoia de audiență, dar nu poți depăși chiar orice limită.”, a declarat Dorina Rusu, membru CNA, conform Pagina de Media.
Norina Ionescu, reprezentantul juridic al Antenei Group, a întrebat „dacă acest subiect trebuie închis de tot sau dacă se multă la o altă oră și el va putea fi discutat pe televizor? Pentru că este clar o poveste de viață reală”.
Radu Herjeu, membru CNA, i-a răspuns ironic că speră să dea conducerii Antenei 1 un ajutor să ia o decizie, prin sancțiunea de astăzi, notează sursa citată.
Reprezentantul postului Antena 1 a amintit că li s-au oferit locuri de muncă. „Viorel urmează să fie angajat la o spălătorie din București. Vulpița, poate o să râdeți, dar Axinte de la Vacanța Mare vrea să o ia cu un contract în trupa sa umoristică. I s-a mai oferit o posibilitate, la un atelier de vestimentație, pentru că înțeleg că se pricepe la croitorie.”
CNA a fost sesizat prin zeci de reclamaţii ale telespectatorilor care acuzau realizatorii Acces Direct că își bat joc de invitați și că au ajuns să-i promoveze drept modele de urmat.
Nu este prima dată când postul Antena 1 difuzează astfel de „seriale”. În urmă cu şapte ani în locul „Vulpiţei” se difuza „telenovela Ioana Tufaru”. CNA amenda atunci cu 50.000 de lei postul Antena 1.
Cristina Trepcea, fost membru CNA: „Noi aici nu discutăm de ce au crescut-o părinții cum au crescut-o sau că trăiește cum trăiește. Noi trebuie să discutăm ce apare pe TV. Problema noastră este că televiziunile suferă clar de sociopatie pentru că nu pot face diferența dintre bine și rău. Trebuie să limităm posibilitatea ca publicului să i se facă rău. Putem să protejăm publicul să nu înghită asemenea mizerii, la toate orele”.