si Calin Popescu Tariceanu se prezinta, inclusiv pe plan extern, ca „lichidatori” ai coruptiei instaurate de regimul PSD. in atare situatie, oaspetii straini care viziteaza Romania sunt pusi in situatia stupida ca, dupa ce dau mana cu justitiarii de la Palatele Victoria si Cotroceni, sa se salute si cu tintele acestora de la Palatul Parlamentului. E firesc ca nimeni sa nu mai inteleaga nimic.
in schimb, imoral este ca actuala Putere incearca sa ii schimbe pe cei doi din fruntea Camerei si Senatului violand practic Constitutia. Degeaba incearca unii si altii sa explice ca demersul schimbarii lui Nastase si Vacaroiu ar fi permis de Legea Suprema. Articolul „ca asa vor muschii mei” nu a fost inclus in nici o pagina.
Ideale ar fi alegerile anticipate. Astfel, PNL si PD isi vor putea dovedi potenta, daca exista, si, printr-un scor confortabil, vor avea posibilitatea sa numeasca liderii celor doua Camere fara ajutorul „solutiei imorale PUR” care, de altfel, a generat din oportunism toata aceasta babilonie. Solutiile de forta sau pactele politice, cu incalcarea Constitutiei, nu vor face altceva decat sa perpetueze, vorba lui Basescu, „un sistem ticalosit”. Faptul ca Tariceanu nu doreste sa isi paraseasca functia nu mi se pare un impediment. Traian Basescu a dovedit ca are solutii bune pentru asemenea situatii. Numai sa vrea…

Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!
 
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Viva.ro

Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Cum să ai cearșafuri apretate fără să folosești fierul de călcat. Trucul viral te ajută să economisești timp și bani
FANATIK.RO
Cum să ai cearșafuri apretate fără să folosești fierul de călcat. Trucul viral te ajută să economisești timp și bani
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Elle.ro
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Cât vor plăti românii cu credite în funcţie de IRCC, din luna aprilie. Condiţiile ca rata să scadă
Observatornews.ro
Cât vor plăti românii cu credite în funcţie de IRCC, din luna aprilie. Condiţiile ca rata să scadă
Horoscop 2 ianuarie 2025. Berbecii au șansa de a primi sfaturi de valoare și sugestii care provin din experiența unor apropiați, rude sau prieteni
HOROSCOP
Horoscop 2 ianuarie 2025. Berbecii au șansa de a primi sfaturi de valoare și sugestii care provin din experiența unor apropiați, rude sau prieteni

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI