Tulburările de sănătate mintală precum depresia și anxietatea le afectează deseori pe femei în timpul sarcinii, dar și după ce nasc, scrie, pentru publicația The Conversation, ginecologul Alka Kothari, profesoară la Facultatea de Medicină a Universității din Queensland, Australia.
Deși sunt studii care arată că afecțiunile psihice în perioada sarcinii cresc riscul de complicații pentru mamă și copil, sunt multe rețineri în rândul specialiștilor în ce privește administrarea de antidepresive în sarcină sau alăptare.
Totuși, unii medici din Australia încearcă să facă o schimbare în comunitatea lor cu privire la folosirea antidepresivelor, scrie publicația The Sydney Morning Herald. „Dacă în timpul sarcinii ai o afecțiune mintală care nu este tratată sau dacă ți se întrerupe un tratament care funcționează bine, acest lucru va afecta mai mult sarcina decât continuarea tratamentului”, a declarat ginecologul Nisha Koht pentru publicația australiană.
Beneficii și riscuri
Cum ar trebui să decidă femeile dacă să ia sau nu antidepresive în lunile de sarcină și ulterior? Este una dintre întrebările la care răspunde Alka Kothari, autoarea textului.
Ar trebui luate în considerare atât tratarea mamei, cât și prevenirea efectelor negative asupra copilului, notează aceasta. Prin urmare, este esențial ca pacienta să discute cu psihiatrul despre beneficiile și riscurile începerii sau continuării tratamentului cu antidepresive. Pentru femeile care iau deja antidepresive nu se recomandă, de obicei, întreruperea, mai ales că oprirea bruscă crește riscul de recidivă.
În plus, problemele de sănătate mintală ale mamei pot să aibă un impact negativ și asupra bebelușului – de la interacțiunea cu mama la dezvoltarea comportamentală și emoțională.
„Continuarea alăptării cu antidepresive este probabil cea mai bună decizie, având în vedere cantitatea mică de medicamente la care sunt expuși sugarii prin laptele matern și avantajele alăptării pentru copii”, mai scrie Kothari.
Recomandări pentru medici
Un ghid recent despre îngrijirea sănătății mintale în perioada perinatală – în timpul sarcinii și în primul an după naștere – îi avertizează pe profesioniștii din sănătate în legătură cu posibilele pericole, dacă nu prescriu medicamentele necesare, printre care nașterea prematură și greutatea mică a bebelușului.
Identificarea simptomelor de depresie și anxietate la femei în perinatal contează foarte mult, se mai precizează în ghid, astfel încât să înceapă un tratament cât mai curând. În prezent, multe femei însărcinate nu știu că au o afecțiune de sănătate mintală.
În funcție de simptome, opțiunile de tratament variază, amintește Kothari, de la grupurile de sprijin la intervențiile psihologice, cum ar fi terapia cognitiv-comportamentală, până la tratamentul medicamentos.
Medicul recunoaște că e firesc să își facă griji mamele în ce privește utilizarea medicamentelor în sarcină și în alăptare, din cauză ar putea să le provoace complicații copiilor. Dar subliniază că lipsesc dovezile solide în acest sens, datorită „limitărilor etice legate de testarea medicamentelor la femeile însărcinate”.
Studiile de până acum au avut rezultate mixte, mai notează specialista. În timp ce unele cercetări nu au raportat nicio creștere a riscului de malformații congenitale la bebelușii femeilor aflate sub tratament, un studiu din 2013, de pildă, a demonstrat că pot să apară în unele cazuri malformațiile cardiace.
„Este posibil ca femeile să fie reticente din cauza stigmatizării și a constrângerilor de timp”
Dintr-un studiu din 2019 al autoarei despre femeile însărcinate și serviciile de sănătate mintală perinatală reiese că doar o treime dintre acestea au acceptat o trimitere și mai puțin de jumătate s-au dus la programare. „Este posibil ca femeile să fie reticente din cauza stigmatizării, a constrângerilor de timp și a lipsei de sprijin social”.
Specialista propune, de asemenea, o colaborare a medicilor cu viitoarele mame pentru a identifica soluțiile care ar funcționa pentru ele. De exemplu, vizitele la domiciliu din partea unui profesionist în sănătate mintală perinatală sau informații mai multe despre medicamente.
Alex.59 • 14.01.2024, 12:25
Nu mă pricep, da' cred că NU e bine să iei medicamente în timpul sarcinii și după naștere..! 🙄