Proiectul de lege a fost inițiat de Ministerul Cercetării, Digitalizării și Inovării, condus de Sebastian Burduja.

„Inițiativa își propune să interzică achiziționarea de produse și servicii de tip antivirus de la entități provenind din Federația Rusă sau aflate sub controlul Federației Ruse. Rațiunile pentru care se instituie această interdicție sunt legate, pe de-o parte, de contextul dat de războiul pornit de Federația Rusă asupra Ucrainei iar, pe de altă parte, de lipsa independenței entităților rusești care furnizează soluții IT”, se arată într-un comunicat al ministerului din luna mai.

Potrivit legii, nerespectarea prevederilor reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă între 50.000 și 200.000 de lei.

Principala companie rusă care oferă servicii de securitate cibernetică și care este vizată de noua lege este Kaspersky. Compania a fost fondată de Eugene Kaspersky în 1997 și are vânzări anuale de aproximativ 700 de milioane de dolari, inclusiv în Statele Unite.

Compania rusă a negat că are legătură cu guvernul rus și a transmis, în luna mai, că „regretă profund” interzicerea produselor sale, în contextul în care legea „urmează să rămână în vigoare până la încheierea unui acord de pace sau a unui acord de armistițiu permanent” pentru încetarea războiului din Ucraina.

De ce nimeni nu poate prezice strategia Trump 2.0 privind Ucraina
Recomandări
De ce nimeni nu poate prezice strategia Trump 2.0 privind Ucraina

Potrivit ministrului Sebastian Burduja, România este a patra ţară din Europa care interzice această soluţie de antivirus rusesc în instituţiile publice.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (3)

malganis   •   14.12.2022, 00:00

Bun, e ok. Tarziu insa e bine si asa...Sincer sa fiu nu pot intelege IT-isii romani care au "in gradina" cea mai TARE solutie de securitate informatica din lume, DOVEDITA si PREMIATA (romaneasca-BitDfender) si totusi, acestia prefera o solutie de la "prietenii" rusi...Pe cand si o lege ca si TOATE companiile statului roman sa isi mute conturile la banca aceluiasi stat roman, CEC Bank ?!!!

    MarianBorangic   •   14.12.2022, 14:21

    Dovedită și premiată unde??? Terminați cu propaganda proastă, bit defender există doar in sondaje și atât!!!

    MarianBorangic   •   14.12.2022, 14:20

    malganis   •  14.12.2022, 00:00

    Bun, e ok. Tarziu insa e bine si asa...Sincer sa fiu nu pot intelege IT-isii romani care au "in gradina" cea mai TARE solutie de securitate informatica din lume, DOVEDITA si PREMIATA (romaneasca-BitDfender) si totusi, acestia prefera o solutie de la "prietenii" rusi...Pe cand si o lege ca si TOATE companiile statului roman sa isi mute conturile la banca aceluiasi stat roman, CEC Bank ?!!!

    Compararea dintre bit defender și Kaspersky e nulă !!! Kaspersky este net superior fata de foarte multe programe de genul... Cine spune altceva clar nu lucrează în domeniu sau o face pentru propagandă!!

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Unul dintre cei mai renumiți chirurgi din România, condamnat la închisoare cu executare. A rămas și fără 250.000 de euro
Știrileprotv.ro
Unul dintre cei mai renumiți chirurgi din România, condamnat la închisoare cu executare. A rămas și fără 250.000 de euro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro

“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Traseul din România care nu se mai găsește nicăieri în lume. E unic și trece prin locuri care te lasă fără cuvinte
FANATIK.RO

VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
GSP.RO

Cum arată cei doi copii ai cuplului Nicolai și Monica Tand. Ce a dezvăluit îndrăgitul bucătar despre fiica lui în vârstă de 14 ani: „Am încurajat-o...” FOTO
Elle.ro

De la Antena1, la PRO TV! Cine e vedeta care a apărut la filmările pentru PROtevelion. Andra a început să țipe când a văzut-o! 'Doamne, ce bucurie!'
Unica.ro

Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Trei notari au pus mâna pe 9 case prin metoda "nepotul". S-au îmbogăţit cu 560.000 de euro
Observatornews.ro
Trei notari au pus mâna pe 9 case prin metoda "nepotul". S-au îmbogăţit cu 560.000 de euro
Horoscop 8 noiembrie 2024. Racii simt nevoia să se exprime, având pretenția ca persoanele din jur să le acorde întreaga lor atenție
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI