Antonescu a declarat marţi că a vorbit cu premierul despre acuzaţiile aduse şi l-a sfătuit să nu ezite nicio secundă sub aceste atacuri şi presiuni.
„Am vorbit, premierul a dat şi azi-noapte când a sosit din Austria şi azi lămuririle şi explicaţiile necesare, nu am nimic de adăugat pe acest lucru. Poate că vremurile care vin, sau lunile, anii, deceniile, ne vor lămuri şi sub aspect academic, dacă ne intersează cazul acesta cu Victor Ponta şi dacă un serviciu special din România, pe bani publici, a fost sau nu implicat într-o asemenea operaţiune. (…) Chiar în discuţia pe care am avut-o i-am cerut să nu ezite nicio secundă sub acest atac şi sub această presiune, să nu ezite nicio clipă să îşi facă parcursul politic aşa cum a fost angajat în faţa Parlamentului şi a cetăţenilor şi rămâne în rest să se pronunţe oameni care se pricep mai bine la aceste lucrur”, a spus Antonescu, citat de Mediafax.
Citeşte şi:

  • SCANDALUL PLAGIATULUI. Iată INTEGRAL pasajele incriminate din plagiatul suspectat al lui Victor Ponta!
  • Ponta, desfiinţat: „SINGURA IEŞIRE CÂT DE CÂT ONORABILĂ E DEMISIA”
  • Irina Schrotter, despre Ponta: Nu putem fi reprezentati de cineva in dreptul caruia scrie furt
  • Judecătorul pe care Ponta l-ar fi plagiat: Nu mă interesează subiectul și nu depun sesizare
  • Ponta, despre scandalul de plagiat: ”Dacă am greşit, renunţ la titlul de doctor. Nu îmi aduce nici un beneficiu”
  • COŞMARUL lui PONTA: „DEMISIA, DOVEZILE sunt COPLEŞITOARE!”, spun acuzatorii. „E UN COMPLOT!”, crede Ponta

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

MAI: Lideri interlopi au recunoscut că au finanțat campania electorală de pe TikTok a lui Călin Georgescu | DOCUMENT
Știrileprotv.ro
MAI: Lideri interlopi au recunoscut că au finanțat campania electorală de pe TikTok a lui Călin Georgescu | DOCUMENT
Casa în care a locuit Helmut Duckadam a intrat acum în atenția tuturor. Are obiecte unice, care nu s-au mai văzut în România, iar scara către etaj a fost denumită „scara președinților”. Detalii nașteptate
Viva.ro

Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Țara în care se găsește Muntele Galben și un loc care seamănă izbitor cu Hawaii. A început să intre și pe lista destinațiilor multor români
FANATIK.RO
Țara în care se găsește Muntele Galben și un loc care seamănă izbitor cu Hawaii. A început să intre și pe lista destinațiilor multor români
Cum o ajută copiii lui Kate Middleton să lupte împotriva cancerului: „Te înduioșează rezistența extraordinară”
Elle.ro
Cum o ajută copiii lui Kate Middleton să lupte împotriva cancerului: „Te înduioșează rezistența extraordinară”
'Îl cunosc pe acest individ, mi-a fost vecin'. Detalii despre viața secretă, din Austria, a lui Călin Georgescu
Unica.ro
'Îl cunosc pe acest individ, mi-a fost vecin'. Detalii despre viața secretă, din Austria, a lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
25.000 de conturi de TikTok, activate cu două săptămâni înainte de alegeri. Situaţie fără precedent în România: documentele CSAT, desecretizate
Observatornews.ro
25.000 de conturi de TikTok, activate cu două săptămâni înainte de alegeri. Situaţie fără precedent în România: documentele CSAT, desecretizate
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor
HOROSCOP
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI