„Este o moţiune care are o miză cu totul specială, e o moţiune care nu exprimă doar opţiunea noastră ca politicieni de opoziţie. Este o moţiune făcută în numele şi cu sprijinul majorităţii cetăţenilor României. Dacă parlamentari sau formaţiuni din actuala majoritare vor înţelege că sunt aici în Parlament şi decid pentru binele public şi pentru interesul general, atunci cred că şansele acestei moţiuni sunt mai mari ca oricând”, a afirmat Antonescu, la Palatul Parlamentului, la finalul întâlnirii dintre liderii opoziţiei.
El a adăugat că nu sunt garanţii că moţiunea va fi adoptată, deoarece astfel de garanţii nu există în democraţie, unde, „la momentul votului, în faţa urnei de vot, fiecare dintre parlamentari are două bile şi o conştiinţă”.
Crin Antonescu a spus că are „speranţe mari” că moţiunea de cenzură va trece, deoarece acest demers este susţinut nu doar de sindicate şi de opoziţie, ci şi de „din ce în ce mai mulţi dintre români”.
Politicianul a anunţat că printre măsurile propuse de moţiunea de cenzură se numără păstrarea cotei unice de impozitare de 16%, revenirea la TVA de 19%, revenirea la salariile bugetare de la 1 iulie 2010, neimpozitarea pensiilor sub 1.000 lei.
„Un lucru foarte important, care e şi el precizat în ultima parte a textului moţiunii de cenzură, cea care se referă la soluţii, e angajamentul şi efortul nostru, dacă vom constitui un Guvern fie el şi de criză, să fie un Guvern care să servească interesul public şi nu clientela, pentru că cea mai mare dificultate pe care o are acest Guvern este că e un Guvern care lucrează pentru Traian Băsescu şi clientela sa (…) şi nu pentru cetăţenii României”, a conchis Antonescu.
Rezultate Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I – cine intră în turul 2. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!