Crin Antonescu, candidatul PNL la alegerile prezidenţiale,  a afirmat, sâmbătă, că s-a dus fără frică la dezbaterea pe care contracandidatul său, Traian Băsescu, a organizat-o la Cluj, dar lui Mircea Geoană i-a fost frică să vină.

„Am dovedit azi că mie şi celor mai mulţi dintre români nu ne este frică. Nu mi-a fost frică să merg la Cluj unde Traian Băsescu avea adunaţi 50.000 de oameni din toată ţara pentru a face un miting. Nu mi-a fost frică să merg să discutăm, să dezbatem, să ne confruntăm în faţa românilor, aşa cum i-a fost frică lui Mircea Geoană. Nu mi-a fost frică să merg în Clujul cu primar pedist, în Clujul cu 50.000 de pedişti, cu un moderator propus de cei de la PD şi să stăm de vorbă şi cred că românii au văzut că avem şansa unui nou preşedinte”, a spus Antonescu la Iaşi, în cadrul unui miting electoral.

 
 

Urmărește-ne pe Google News