Deşi, niciunul dintre liderii PSD nu a spus vreodată clar că USL se va sparge, există unele semnale că acest lucru s-ar putea întâmpla, într-un viitor nu foarte îndepărtat. De altfel, ultimele evenimente par a indica că pesediştii se pregătesc pentru un asemenea scenariu. Nu mai devreme de ieri, premierul Victor Ponta a declarat ca va colabora cu parlamentarii PP-DD. De ce este oare atât de important pentru PSD să-şi asigure sprijinul altor parlamentari de vreme ce USL are o majoritate de 70%? Numai dacă nu-şi doresc să formeze o nouă majoritate. Mai ales că în tabăra social-democraţilor se fac auzite, tot mai des, nemulţumirile legate de faptul că nu vor avea propriul candidat la preşedinţie în condiţiile în care sunt cel mai mare partid politic din România.
Cu toate acestea, liderul liberarilor nu crede într-un asemenea scenariu pentru că Victor Ponta este un politician „suficient de inteligent şi serios” ca să nu-şi bată singur cuie în talpă.
„În niciun caz, pe noi, pe liberali, nu ne îngrijorează, nu ne indispune cu nimic. Dacă nişte oameni din PP-DD au decis să meargă la PSD, e problema lor, cu electoratul lor… Pe mine mă interesează în parteneriatul cu Victor Ponta să urmărim, să respectăm şi să îndeplinim proiectul USL. (…) Sunt chestiuni care nu afectează, nu tensionează. Noi nu am fost niciodată îngrijoraţi în PNL de ideea care a circulat în spaţiul de comentariu politic că PSD şi-ar pregăti o altă majoritate. Ponta e un politician suficient de inteligent şi serios… (…) Nu dai o majoritate de 70%, legitimă, votată de oameni, chiar dacă mai ai cu acel partener şi neînţelegeri, pe o majoritate cârpită de 50 şi ceva la sută, care nu mai are legitimitate în faţa electoratului şi în care trebuie să explici de ce s-a rupt. Doi: nu-ţi baţi cuie în talpă. PNL este un partid care ştie să facă opoziţie. Credeţi că PSD sau Ponta îşi doresc să aibă opoziţie? Sau noi, dacă ar fi să facem o altă majoritate, credeţi că vrem în opoziţie un partid ca PSD? Nu. Avem un angajament pe care-l ducem la capăt, iar restul sunt aventuri de parcurs de care nu eu dau explicaţii”, a explicat Antonescu, la Realitatea.
 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

De ce a declarat subit președintele Coreei de Sud legea marțială. Ce presupune și ce se află în spatele măsurii controversate
Știrileprotv.ro
De ce a declarat subit președintele Coreei de Sud legea marțială. Ce presupune și ce se află în spatele măsurii controversate
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Ingredientul pe care trebuie să-l eviți dacă vrei un piure cremos. Greșeala pe care o fac multe gospodine
FANATIK.RO
Ingredientul pe care trebuie să-l eviți dacă vrei un piure cremos. Greșeala pe care o fac multe gospodine
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Călin Georgescu, discurs violent la adresa Bisericii, cu citate din controversatul guru Osho. Incredibil ce a spus despre români!
Unica.ro
Călin Georgescu, discurs violent la adresa Bisericii, cu citate din controversatul guru Osho. Incredibil ce a spus despre români!
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Jaful de la banca din Călărași, filmat. În 40 de secunde, hoţul a ameninţat angajaţii cu o armă, a îndesat bancnotele într-o sacoşă de rafie, apoi a dispărut
Observatornews.ro
Jaful de la banca din Călărași, filmat. În 40 de secunde, hoţul a ameninţat angajaţii cu o armă, a îndesat bancnotele într-o sacoşă de rafie, apoi a dispărut
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor
HOROSCOP
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI