În România, medicii oncologi nu i-au mai dat nici o șansă de supraviețuire fetiței care este bolnavă de cancer de când avea doar șapte luni. Boala, care i s-a instalat la coloana vertebrală, s-a dovedit a fi rezistentă nu doar la chimioterapie, dar și foarte agresivă. În plin tratament, numărul celulelor canceroase din măduvă a crescut alarmant, motiv pentru care mama fetiței a ajuns cu ea în Italia, la Spitalul ”San Matteo”. Specialiștii italieni au gândit o terapie în mai mulți pași, care include tratamente chimio și două transplanturi de celule stem recoltate de la mama ei.
“De primul transplant a trecut foarte bine, o arată analizele. Dar pentru a i se putea face al doilea transplant, Antonia a fost supusă unor teste suplimentare. Zilele acestea i s-a făcut o puncție prin care i s-a recoltat material biologic din coloană, să se vadă dacă tratamentele de până acum au dat roade. În funcție de rezultate, va fi stabilită data transplantului de celule stem”, ne-a spus Adina Popa, mama fetiței.
”Nu mai are imunitate”
Până când rezultatele acestor teste vor fi interpretate de oncologii italieni care, în acest caz, colaborează cu specialiști de la o clinică din Padova, unde au fost trimise analizele pentru evaluare, Antonia a fost cazată într-un salon special al clinicii ”San Matteo”. E vorba de o rezervă sterilă unde măsurile de protecție împotriva virusurilor și bacteriilor sunt extreme. Acolo intră doar personalul medical și mama fetiței, îmbrăcați cu halate dezinfectate.
“Au mutat-o în camera sterilă pentru că analizele nu sunt atât de bune, au scăzut din cauza chimioterapiei. Firește, e un cost suplimentar pentru noi, dar nu avem ce să facem. Nu mai are imunitate și poate să răcească rău și… Doamne ferește. Fetița mea nu se simte prea bine, nu mai poate să meargă, o dor piciorușele. Nici nu avem voie să ieșim din spital”, a adăugat Adina.
Fetița are nevoie de 20.000 de euro pentru a continua tratamentul
Cel de-al doilea transplant de celule stem ce au fost recoltate chiar de la mama ei este planificat pentru luna aprilie. Însă data exactă a intervenției chirurgicale, decisivă pentru Antonia, va fi stabilită doar după ce specialiștii italieni vor interpreta rezultatele testelor de măduvă care i-au fost făcute zilele acestea.
Pentru a continua tratamentul salvator, Antonia are nevoie de 20.000 de euro, sumă care include operațiile, tratamentele, dar și cheltuielile care implică șederea fetiței și a părinților ei în Italia pentru o perioadă care s-ar putea întinde la peste doi ani.
“Ne trebuie 20.000 de euro, o sumă uriașă pentru noi. De aceea, ne rugăm zi și noapte la Dumnezeu să reușim să strângem banii aceștia cu ajutorul oamenilor cu suflet. Să facem transplantul care să ne salveze fetița și să ne întoarcem sănătoși acasă. Operația îi mărește șansele de supraviețuire până la 70 la sută”, a mai spus mama Antoniei.
Mulțumim tuturor celor care s-au implicat în campania umanitară a Fundației Ringier de salvare a Antoniei Maria Popa, fetița care nu a împlinit 2 ani, bolnavă de leucemie mieloblastică de tip M7. Campania de sprijinire a fetiței rămâne deschisă și cine dorește poate ajuta donând în continuare prin SMS la numărul 8828.
Cei care doresc să o ajute pe Antonia, o pot face donând 2 euro prin SMS la numărul 8828 cu textul «ANTONIA».
Pentru sume mai mari se pot face depuneri în conturile Fundaţiei Ringier:
RO29 RZBR 0000 0600 1552 6176- RON
RO02 RZBR 0000 0600 1552 6177- EURO, deschise la Raiffeisen Bank
Redirecţionează 2% din impozitul pe venit către Ringier Foundation, Cod de identificare fiscală 22962839
*Suma alocată cauzei este de 2 euro. Nu se percepe TVA pentru donaţiile de pe abonament. În reţelele Digi Mobil, Orange şi Telekom Romania Mobile, pentru cartelele preplătite, TVA a fost reţinută la achiziţionarea creditului. Pentru donaţiile de pe cartele preplătite, în reţeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA.
ACȚIUNE UMANITARĂ FINANȚATĂ ȘI PUBLICATĂ DE FUNDAȚIA RINGIER