Antrenor coordonator al lotului olimpic de canotaj al României din 2017, Antonio Colamonici a adus României nu mai puţin de 184 de medalii la Jocurile Olimpice, Campionate Mondiale şi Europene la seniori şi tineret.
„Sunt foarte emoţionat şi onorat. Eu am fost român în inima mea şi până acum, dar de azi sunt şi în buletin. Îmi place tot în România, aici mă simt acasă. Aici am echipa, care în ultimii şapte ani a fost a doua familie pentru mine. Aşa că sunt fericit în România”, a declarat Antonio Colamonici.
„Când am venit în 2017 aici nu mă gândeam că voi deveni român. Dar acum pentru mine tricolorul României este tricolorul meu. Eu sunt Anton de azi, nu m-am schimbat. Sunt Anton Colamonescu (n.r. – zâmbeşte). Mă simt român, dar nu azi mai mult ca ieri, sunt la fel. Eu sunt fericit să mă întorc acasă la familia mea cu acest certificat”, a continuat Antonio Colamonici.
Tehnicianul în vârstă de 53 de ani a fost decorat, săptămâna trecută, de preşedintele Klaus Iohannis cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler pentru aportul său la câştigarea celor 5 medalii (2 de aur şi 3 de argint) ale lotului României de canotaj la Jocurile Olimpice de la Paris 2024.
Foto: Federația Română de Canotaj