Documentele conțin mai multe discuții private între Guterres și adjunctul său despre războiul din Ucraina și despre o serie de lideri africani.

Acordul privind exportul cerealelor ucrainene pe Marea Neagră, încheiat cu Rusia în iulie anul trecut, figurează și el în discuțiile interceptate de serviciile americane.

Acordul a fost intermediat de ONU și de Turcia, iar notele oficialilor de pe documentele scurse arată că guvernul SUA este nemulțumit de poziția adoptată de Guterres în fața Rusiei, sugerând că șeful ONU ar fi fost gata să accepte orice condiții impuse de Kremlin pentru perfectarea înțelegerii.

„Guterres a insistat să i se permită Rusiei să exporte bunuri, trecând peste sancțiunile impuse unor entități ori persoane”, arată documentele.

Conform altei însemnări, acțiunile întreprinse de șeful ONU în februarie anul acesta „subminează eforturile internaționale de a trage Moscova la răspundere pentru acțiunile sale din Ucraina”.

Oficialii ONU au refuzat să comenteze conținutul documentelor referitor la Antonio Guterres, limitându-se la a spune că orice acțiune ar întreprinde acesta, o face „în încercarea de a reduce impactul războiului asupra celor mai sărace dintre națiuni”.

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Alegeri prezidențiale: Marcel Ciolacu, George Simion și Mircea Geoană, pe primele 3 locuri
Recomandări
Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Alegeri prezidențiale: Marcel Ciolacu, George Simion și Mircea Geoană, pe primele 3 locuri

„Trebuie să facem tot ce putem pentru a scădea prețul alimentelor și pentru a ne asigura că îngrășămintele necesare culturilor ajung în țările care au cea mai mare nevoie de ele”, au mai spus aceștia.

Cerealele și îngrășămintele din Rusia nu au făcut obiectul sancțiunilor internaționale, însă Moscova s-a plâns frecvent că exporturile întâmpină o serie de piedici și a amenințat chiar cu retragerea din acordul privind exportul grânelor ucrainene pe Marea Neagră, dacă nu se va face ceva în privința asta.

Scurgerea unui lot impresionant de documente de la Pentagon a fost semnalat prima oară la sfârșitul săptămânii trecute. De atunci, extrase din aceste documente arată că au ajuns pe rețelele sociale planuri legate de războiul din Ucraina, dar și informații sensibile despre China, teatrul militar din Indo-Pacific, Orientul Mijlociu și lupta împotriva terorismului.

Anchetatorii iau în calcul mai multe teorii privind sursa scurgerii acestor documente.

Foto: EPA

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (2)

RomaniafaraSUA   •   13.04.2023, 15:31

DACA S-A AJUNS CA SEFUL ONU SA FIE SPIONAT DE SUA.....Va dati seama ce tara lipsita de orice fel de MORALITATE si CORECTITUDINE este SUA? Va dati seama ca toti politicienii lumii pot fi spionati, ascultati, monitorizati? Toata AFRICA se PLANGE ca este SANTAJAT de SUA sa condamne conflictul din UCRAINA....Toate tarile care au un impuls economic SUNT SANCTIONATE.....ARMATELE SUA PRIN NATO sunt la granitele RUSIEI, si SUA tipa ca este amenintata.....Asta este o tara putreda, care are 393 MILIOANE DE ARME DE FOC in mainile CETATENILOR, CU 800 miliarde de Dolari in buget militar, cu mii de atacuri armate la ei in tara, CU EPIDEMII DE DROGURI, si cu O DATORIE EXTERNA DE 31 TRILIOANE, SUA se dovedeste a fi TARA CEA MAI VIOLENTA, MAI MESCHINA, MAI RAZBOINICA SI DISTRUCTIVA decat ORICE ALTA TARA DIN LUME. In alte surse de stiri verificate, pana si 2 din atentatorii de la 9.11 ERAU SPIONATI SI IN CONTACT CU CIA.....ceea ce pune intrebarea, CUM POATE CIA sa monitorizeze doi suspecti ca apoi sa dispara si sa comita atentatul? o gasiti pe siteul SUA guvernamental aceasta stire, doar o privire asupra link-ului ca sa vedeti ca e autentic si link guvernamental american https://oig.justice.gov/sites/default/files/archive/special/0506/chapter5.htm

Jumbo   •   13.04.2023, 13:12

Dar se mai indoia cineva ca *** spioneaza tot??? Stapanul lumii sua distruge tari, face razboaie întotdeauna pe teritoriu strain, pune si da jos presedinti si sisteme... Pana ii face unul deșert atomic plin de scorpioni... HAHAHAHAHAHAHA, slava ucrainaaaaa, hahahahahahaha. ***

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Explozibilul care l-a ucis pe Ioan Crișan era militar. Frizerul care ar confecționat detonatorul a dat informații prețioase
Știrileprotv.ro
Explozibilul care l-a ucis pe Ioan Crișan era militar. Frizerul care ar confecționat detonatorul a dat informații prețioase
Pepe a luat foc după propunerea Ralucăi Pastramă și A REFUZAT categoric: „Se trezește mamă peste noapte! Nu am cum să fiu de acord...”
Viva.ro
Pepe a luat foc după propunerea Ralucăi Pastramă și A REFUZAT categoric: „Se trezește mamă peste noapte! Nu am cum să fiu de acord...”
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Nu ignora acest semnal dacă ai Dacia. Ce înseamnă simbolul în Zig Zag de pe bord și ce trebuie să faci
FANATIK.RO
Nu ignora acest semnal dacă ai Dacia. Ce înseamnă simbolul în Zig Zag de pe bord și ce trebuie să faci
A fost ispită la „Insula Iubirii”, acum se iubește cu un fotbalist legendar » A confirmat relația la ieșirea din hotel
GSP.RO
A fost ispită la „Insula Iubirii”, acum se iubește cu un fotbalist legendar » A confirmat relația la ieșirea din hotel
Drumul impresionant construit doar de drone și roboți. Șoseaua de 158 de kilometri care a fost asfaltată fără muncitori pe șantier
FANATIK.RO
Drumul impresionant construit doar de drone și roboți. Șoseaua de 158 de kilometri care a fost asfaltată fără muncitori pe șantier
Delia, schimbare spectaculoasă de imagine! Toată lumea vorbește despre noul look al artistei! Cum a apărut îmbrăcată și coafată / FOTO
Unica.ro
Delia, schimbare spectaculoasă de imagine! Toată lumea vorbește despre noul look al artistei! Cum a apărut îmbrăcată și coafată / FOTO
Taxă nouă în factura de energie electrică. O vom plăti de luna aceasta
Financiarul.ro
Taxă nouă în factura de energie electrică. O vom plăti de luna aceasta
ANIMAŢIE. Reconstituirea zilei în care Laura Crişan şi-ar fi ucis tatăl. Cine a trădat-o pe suspecta asasinatului din Arad
Observatornews.ro
ANIMAŢIE. Reconstituirea zilei în care Laura Crişan şi-ar fi ucis tatăl. Cine a trădat-o pe suspecta asasinatului din Arad
Horoscop 25 octombrie 2024. Racii simt nevoia să se elibereze de anumite poveri emoționale care s-au dovedit a fi un balast incredibil de greu
HOROSCOP
Horoscop 25 octombrie 2024. Racii simt nevoia să se elibereze de anumite poveri emoționale care s-au dovedit a fi un balast incredibil de greu

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI