„Marea îngrijorare pe care o avem este că orice nouă ofensivă ar submina stabilitatea regională” şi „ar oferi ocazia actorilor răuvoitori să exploateze instabilitatea”, a afirmat Blinken într-o conferinţă de presă comună cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, aflat într-o vizită la Washington.

Erdogan a amenințat, din nou, miercuri, cu organizarea unei operaţiuni militare împotriva a două localităţi din nordul Siriei, împotriva „teroriștilor” kurzi.

„Ne opunem oricărei escaladări în nordul Siriei şi susţinem menţinerea liniilor de încetare a focului actuale”, a declarat Antony Blinken.

Președintele Turiciei amenință de o săptămână că va ataca Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), catalogat drept mişcare teroristă de către Ankara şi aliaţii ei occidentali, precum şi Unităţile Populare de Apărare (YPG), aliate cu PKK.

Acestea din urmă au fost susţinute de SUA şi coaliţia internaţională împotriva grupării jihadiste Stat Islamic.

„Nu vrem să vedem nimic care să pună în pericol eforturile pe care le facem pentru a menţine Statul Islamic îngenuncheat”, a insistat el, pe fondul noilor tensiuni cu Turcia, ţară aliată SUA în cadrul NATO.

 
 

Urmărește-ne pe Google News